x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Atenţie la mecanic! 200 de service-uri închise

Atenţie la mecanic! 200 de service-uri închise

07 Dec 2017   •   20:10
Atenţie la mecanic! 200 de service-uri închise

38 la sută dintre servicerile controlate de RAR în perioada 15 octombrie - 30 noiembrie au fost depistate cu nereguli. Un număr de 200 de serviceuri au fost închise după controlul Registrului Auto Român. Alte 49 de serviceuri au fost suspendate din activitate pe termen de 30 de zile până la remedierea neregulilor găsite. Cifra este imensă având în vedere că au fost supuse controlului 655 de unităţi. Cea mai gravă neregulă semnalată a fost efectuarea de reparații la sistemul de frânare fără Autorizație Tehnică. Inspectorii au constatat, de asemenea, lipsa inspecțiilor finale care să garanteze că mașinile pot circula în siguranță pe drumurile publice sau lipsa certificatelor de garanție. RAR recomandă șoferilor să evite serviceurile care promit reparații rapide și foarte ieftine. Motivul este simplu, acestea nu dispun de echipamente tehnice pentru a efectua reparaţii care să garanteze siguranţa.


 

×
Subiecte în articol: serviceuri închise