x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Atenţie! Sunt radare fixe

Atenţie! Sunt radare fixe

19 Aug 2015   •   12:19
Atenţie! Sunt radare fixe

Dacă vă grăbiţi spre Grecia, e bine să ştiţi că drumurile din Bulgaria au fost împânzite de camere radar care arată ca în imagine. Nu aveţi cum să nu le vedeţi pentru că sunt montate pe stâlpi deasupra şoselei şi sunt avertizate cu plăcuţe RADAR în zonele în care sunt amplasate.

Eu am numărat peste zece astfel de camere pe drumul care duce de la Ruse la Nova Zagora. Sunt puse în văi în care există limitări de viteză de 40 de km/h sau în sate uitate de lume.

Dacă aţi fost deja prin Bulgaria şi le-aţi ignorat sau aţi trecut în viteză pe sub ele, e bine să ştiţi că amenda pentru depăşirea cu 15 km/h a vitezei de pe segmentul de drum este de 40 de euro. Şi vine acasă în plic, pentru fiecare depăşire de viteză.
 

×