x close

Bomba de sub VW

0
02 Mar 2016 - 20:55
Bomba de sub VW




O decizie de peste Ocean vine să strice baia de euforie pe care cel mai mare grup german auto o face la Geneva. Un judecător american a pus piciorul în prag şi a dat un termen limită pentru Volkswagen.

Judecătorul federal Charles Breyer din San Francisco a impus celor de la VW să prezinte până cel târziu în 24 martie o soluţie tehnică concretă la scandalul Dieselgate.

"Şase luni este un interval de timp suficient de lung. Este o problemă care continuă la nesfârşit", şi-a explicat judecătorul decizia. Charles Breyer este un judecător care a creat precedent în justiţia americană prin mai multe cazuri celebre.

VW se află în faţa unei situaţii fără precedent având în vedere că o decizie drastică a lui Charles Breyer ar putea pune compania germană în situaţia unei crize financiare fără precedent pentru că soluţia s-ar putea aplica în toate cele 600.000 de cazuri în care s-a înregistrat în SUA folosirea softului măsluit.

Acum doi ani, un tribunal din Florida i-a impus producătorului american de tutun RJ Reynolds plata unei despăgubiri de 23,6 miliarde de dolari văduvei unui fumător care a murit de cancer pulmonar.

VW nici nu vrea să-şi imaginze ce-ar însemna o despăgubire de doar 10 de milioane de dolari pentru un posesor de motor german disele VW măsluit. La scară largă s-ar traduce printr-o sumă de nivelul a 6.000 de miliarde de dolari, adică de două ori cât tot PIB-ul Germaniei.

În luna ianuarie, Departamentul de Justiţie al Statelor Unite a dat în judecată Volkswagen pentru nerespectarea legislaţiei americane şi a solicitat despăgubiri de până la 46 de miliarde de dolari. 
Citeşte mai multe despre:   dieselgate,   vw,   Volkswagen

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



 
Afisari: 1839