x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Ce se întâmplă cu timbrul de mediu

Ce se întâmplă cu timbrul de mediu

11 Ian 2017   •   18:30
Ce se întâmplă cu timbrul de mediu

Legea Dragnea prin care au fost eliminate cele 102 taxe a abrogat şi timbrul de mediu. El trebuie achitat doar până la 1 februarie 2017, dată de la care se produce eliminarea lui efectivă.

De luna viitoare vor putea fi înmatriculate la liber orice fel de rable aduse din cimitirele de maşini ale UE, fără să se ţină cont de cât de mult poluează. Pentru că eliminarea timbrului - de altfel declarat ilegal de către instanţele europene sub orice fel de formă a fost promovat el - a lăsat în aer o importantă parte a bugetului ministerului Mediului, inclusiv cel care acoperă tichetul Rabla sau Rabla Electrică, este necesară introducerea taxei sub altă formă.

Potrivit declaraţiilor noului ministru al Mediului, ar exista probabilitatea ca gaura bugetară să fie acoperită printr-o acciză suplimentară pe benzină, de 0,05 lei pe litru de carburant, bani pe care îi vor plăti nu doar cei care-şi cumpără maşini, ci toţi românii, inclusiv cei care nu merg cu automobilul, dar finanţează indirect gaura prin cumpărarea unei pâini în preţul căreia se regăseşte şi transportul calculat în funcţie de litrul de carburantul.

O lovitură dură va fi aplicată însă producătorilor interni de automobile - Dacia şi Ford – care erau protejaţi de taxă faţă de invazia rabelor. Conform APIA, vânzările de autombile din producţia internă ar putea scădea cu circa 30% ceea ce ar putea avea ca efect concedieri colective la cei doi producători autohtoni.

Ministrul Mediului se gândeşte că în contextul eliminării timbrului se pot asigura comensaţii către producătorii auto din România, ceea ce însă ar însemna un nou efort bugetar şi o încălcare a politicii europene în materie de concurenţă ce poate atrage sancţiuni din partea UE.

×
Subiecte în articol: timbrul de mediu mediu auto