x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Marea ambiție a Volvo, din 2019 toate mașinile vor fi electrice

Marea ambiție a Volvo, din 2019 toate mașinile vor fi electrice

05 Iul 2017   •   15:51
Marea ambiție a Volvo, din 2019 toate mașinile vor fi electrice

Producătorul suedez de automobile Volvo a anunţat că va retrage treptat motoarele cu combustie internă (ICE) şi va extinde fabricarea motoarelor electrice pentru vehiculele sale, transmit DPA şi Reuters. 

"Acest anunţ reprezintă sfârşitul erei maşinilor echipate exclusiv cu motoare cu combustie internă. În viitor, nu vor mai exista maşini Volvo fără un motor electric, deoarece vom retrage treptat vehiculele echipate exclusiv cu motoare cu combustie internă", a afirmat miercuri Hakan Samuelsson, directorul general al Volvo. 

Grupul auto suedez vrea să vândă un milion de vehicule electrice până în 2025 şi va lansa cinci modele electrice în perioada 2019 - 2021 şi o serie de modele hibride cu tehnologie electrică şi combustie internă. 

Decizia vine ca urmare a creşterii cererii din partea consumatorilor pentru vehicule electrice, a explicat Samuelsson. 

În ultimii ani, Volvo a investit masiv în noi modele şi fabrici concurând pe segmentul premium cu rivalele mai mari, cum ar fi Mercedes-Benz (deţinută de Daimler) şi BMW. 

Recent, Volvo a anunţat că se aşteaptă la un nou record de vânzări în acest an, după ce a publicat rezultate în creştere pentru anul 2016, datorită unei cereri solide pentru noile sale modele dezvoltate cu sprijinul proprietarului chinez Geely. 

În 2016, Volvo a realizat un profit operaţional de 11 miliarde de coroane (1,16 miliarde euro), faţă de 6,6 miliarde de coroane în exerciţiul precedent. 

Cu sprijinul Geely, Volvo a demarat un plan de investiţii în noi modele şi uzine de producţie pentru a-şi asigura o nişă viabilă pe piaţa automobilelor premium, dominată de producătorii germani Mercedes-Benz şi BMW . 

Volvo, una din cele mai mari companii suedeze după cifra de afaceri şi angajaţi, şi-a fixat ca obiectiv pe termen mediu vânzarea a 800.000 de vehicule pe an, un nivel considerat suficient pentru a garanta un loc pe piaţă şi a permite noi investiţii. În 2016, vânzările Volvo au atins un record de 534.332 de unităţi. 

În 2010, firma chineză Zhejiang Geely Holding Group a preluat un pachet de 51% din acţiunile Volvo de la grupul auto american Ford. AGERPRES

×