x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Toate maşinile Tesla vor fi dotate cu sisteme de pilotare autonomă, promite Elon Musk

Toate maşinile Tesla vor fi dotate cu sisteme de pilotare autonomă, promite Elon Musk

20 Oct 2016   •   23:00
Toate maşinile Tesla vor fi dotate cu sisteme de pilotare autonomă, promite Elon Musk

Directorul executiv al Tesla, Elon Musk, a anunţat, miercuri, că toate modelele produse de această companie vor fi echipate cu sisteme de pilotare autonomă. Compania din Silicon Valley producătoare de autovehicule electrice intenţionează să fie prima dintre numeroşii săi rivali care să aibă maşini fără şofer pe drumurile publice, informează Reuters.

Potrivit Tesla, maşinile sale electrice Model S şi Model X sunt deja dotate cu noul tip de echipament autopilot, care include opt camere de luat vederi, 12 senzori actualizaţi şi radar cu procesare rapidă.

Noul pachet va costa 8.000 de dolari, a declarat Musk reporterilor în cadrul conferinţei telefonice. Acesta a adăugat că softul care va permite deplasarea autonomă se află încă în teste.

Musk a declarat că se aşteaptă ca până la finalul anului 2017 maşinile Tesla să poată fi conduse în mod complet autonom pe distanţa dintre Los Angeles şi New York ''fără nici o atingere'' a volanului.

Acesta nu este primul termen-limită ambiţios propus de directorul Tesla şi care ar putea să nu se concretizeze, aminteşte sursa citată. Producătorii rivali de automobile au declarat că se aşteaptă să introducă pe şosele maşini autonome în 2019 sau 2021.

Între timp, vehiculele Tesla mai vechi, care nu sunt echipate cu camere adiţionale, senzori şi procesoare actualizate nu vor putea fi conduse în mod autonom, deşi softul cu care sunt dotate va continua să fie îmbunătăţit, a explicat Musk.

Actualele modele Tesla, care au o cameră de luat vederi orientată în faţă şi asistenţă a şoferului limitată, sub forma Autopilot, vor continua să fie îmbunătăţite, a completat Musk care a precizat că softul va rula pe un cip Nvidia Corp Titan.

În aprilie, Tesla a anunţat planurile legate de autovehiculul Model 3, cel mai ieftin de până acum, care urmează să fie lansat anul următor, potrivit BBC. Până acum, circa 400.000 de maşini din acest model au fost precomandate. Varianta de bază va avea un preţ începând de la 35.000 de dolari şi va avea o autonomie de circa 346 de kilometri între încărcări. Potrivit analiştilor, preţul va permite accesul unei noi categorii de cumpărături la vehiculele electrice.AGERPRES

×
Subiecte în articol: masini tesla elon musk