x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Banca Transilvania a scos la vânzare avionul miliardarului Ioan Niculae

Banca Transilvania a scos la vânzare avionul miliardarului Ioan Niculae

17 Apr 2018   •   10:47
Banca Transilvania a scos la vânzare avionul miliardarului Ioan Niculae

Banca Transilvania vinde avionul de lux al omului de afaceri Ioan Niculae. Preţul de pornire în licitaţie al avionului este de 5.171.000 de dolari.


Banca Transilvania și Credit Europe erau printre principalii finanţatori ai business-urilor lui Ioan Niculae. Avionul este înregistrat pe firma Interaviation a omului de afaceri care a fost executat silit în contul unor datorii pe care grupul de firme Interagro, aflat în insolvenţă, le are la instituţia de credit.

În primăvara lui 2015, Interagro a dat anunţ de vânzare al avionului pe care l-a cumpărat cu suma de 14 milioane de dolari. După cum se vede, tranzacţia nu a reuşit, iar Banca Transilvania s-a văzut nevoită să execute silit compania de taxi aerian de lux prin Casa de Insolvenţă Transilvania, administrator special alături de ZRP Insolvency a Interagro. Antena 3

 

×