x close

Cine cumpara cele mai multe terenuri vândute în România

0
02 Mai 2018 - 11:57
Cine cumpara cele mai multe terenuri vândute în România


Două treimi dintre terenurile vândute în România sunt cumpărate de dezvoltatori imobiliari (70%), iar 85% dintre terenurile tranzacţionate sunt căutate pentru dezvoltări de tip rezidenţial, conform unei analize de specialitate.

 

Cererea tot mai mare de pe piaţa rezidenţială i-a determinat pe dezvoltatorii imobiliari să realizeze din ce în ce mai multe achiziţii de terenuri, motiv pentru care aceste tipuri de proprietăţi sunt foarte solicitate în ultima perioadă. Conform analizei realizate de Wizmo.ro şi RE/MAX Grup de Lux, timpul de vânzare a unui teren depinde într-o mare măsură de tipul acestuia, precum şi de stadiul în care se află din punct de vedere urbanistic. Spre exemplu, terenurile mici, urbanizate şi listate la preţ corect sunt vândute în interval de 3-6 săptămâni. Terenurile fără PUZ (plan de urbanism general) se vând mai greu, pe o perioadă estimativă de 6 - 18 luni. Pe de altă parte, durata de tranzacţionare în cazul celor care presupun o investiţie substanţială se poate întinde între 3 luni şi un an.

Potrivit specialistilor, 70% dintre cumpărătorii de terenuri sunt dezvoltatori imobiliari, clienţi cu experienţă, care cunosc piaţa şi reglementările urbanistice. Segmentul comercial, respectiv industrial, sunt abordate cu preponderenţă de cei ce activează deja în domeniu şi mizează pe amortizarea investiţiei în timp, prin închiriere. De altfel, se poate observa o atenţie sporită şi din partea clienţilor care doresc doar să-şi construiască propria casă, ce se informează în prealabil şi consultă specialişti din diferite domenii, pentru a se asigura că iau o decizie bună.

Printre cele mai întâlnite solicitări ale investitorilor atunci când intenţionează să cumpere un teren se numără situaţia juridică clară, randamentul investiţiei, precum şi situaţia urbanistică (certificat de urbanism sau autorizaţie de construire). Conform analizei realizate de Wizmo.ro, judeţele cu cele mai numeroase terenuri tranzacţionate sunt Bucureşti, Cluj şi Timişoara, aceleaşi zone ce se remarcă prin potenţialul crescut de dezvoltare economică, respectiv imobiliară. AGERPRES


 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Județele cu cele mai mari salarii din țară

Județele cu cele mai mari salarii din țară
Angajaţii din Bucureşti şi din judeţele Cluj, Timiş şi Ilfov vor fi, în acest an, cel mai bine plătiţi din punct de vedere al câştigului salarial mediu net lunar, la polul opus, respectiv al salariaţilor cu...

Plățile din programul Start-Up Nation 2017 nu s-au terminat dar Guvernu anunță bugetul pe 2018

Plățile din programul Start-Up Nation 2017 nu s-au terminat dar Guvernu anunță bugetul pe 2018
Programul Start-Up Nation din acest an va avea un buget de 2 miliarde de lei, suficient pentru a finanţa 10.000 de proiecte, şi va începe după ce vor fi efectuate majoritatea plăţilor aferente ediţiei de anul...

Nouă extragere în cadrul loteriei bonurilor fiscale

Nouă extragere în cadrul loteriei bonurilor fiscale
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) organizează duminică o nouă extragere a bonurilor fiscale, la care participă bonurile emise în perioada 1 - 30 aprilie 2018, conform unui comunicat al...

Ce vor chinezii sa faca pe aeroportul din Plovdiv

Ce vor chinezii sa faca pe aeroportul din Plovdiv
Grupul chinez HNA Airport îşi va dubla investiţiile, până la 160 milioane de euro, pentru repararea şi mentenanţa aeroportul din Plovdiv (al doilea oraş din Bulgaria), a anunţat ministrul bulgar al...

Şova a descoperit apa caldă

Şova a descoperit apa caldă
Firmele care construiesc autostrăzi de zeci de milioane de euro nu au cum să termine la timp aceste lucrări cu 100 de muncitori şi 70 de utilaje, a declarat ministrul Transporturilor, Lucian Şova. „Starea...

Cimitirul Vesel de la Săpânța a făcut furori la Târgul de Turism de la Frankfurt

Cimitirul Vesel de la Săpânța a făcut furori la Târgul de Turism de la Frankfurt
Galerie Foto România a înregistrat un mare succes la Târgul de Turism IMEX de la Frankfurt, Germania. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 15-17 mai 2018 și este considerat cel mai important târg de acest fel din lume,...

1,6 miliarde euro pentru o uzină de chipuri în Austria

1,6 miliarde euro pentru o uzină de chipuri în Austria
Grupul german Infineon Technologies a anunţat vineri că va investi 1,6 miliarde euro pentru a construi o uzină de chipuri în Austria, mizând pe creşterea cererii pentru semiconductori pe termen...

Diabetul, un joc sanitar planetar si o afacere banoasa!

Diabetul, un joc sanitar planetar si o afacere banoasa!
Pe fondul epidemiei mondiale de diabet, piata farmaceutica devine un adevarat camp de batalie, unde, mizand atat pe inovatii, cat si pe cererea tarilor emergente, laboratoarele incearca sa compenseze puternica presiune a...

Elon Musk, proiect de tuneluri pentru vehicule subterane de mare viteză

Elon Musk, proiect de tuneluri pentru vehicule subterane de mare viteză
Elon Musk a prezentat joi la Los Angeles proiectul său de tuneluri pentru vehicule subterane de mare viteză, conceput pentru a reduce ambuteiajele ce paralizează traficul rutier din metropola americană....

Lovitură dură pentru Enel din partea Goldman Sachs

Lovitură dură pentru Enel din partea Goldman Sachs
Gigantul bancar american Goldman Sachs a eliminat vineri compania italiană controlată de stat Enel SpA din "lista sa de convingere" a acţiunilor favorite, apreciind că planurile privind politica energetică ale...

China a propus SUA concesii de 200 miliarde dolari!

China a propus SUA concesii de 200 miliarde dolari!
China a propus Statelor Unite un pachet de masuri chemate sa reduca deficitul balantei comerciale cu 200 miliarde de dolari, relateaza Reuters, citand surse din interiorul Casei Albe.   Daca presedintele Donald...

O patroană de club, managerul minune de la malul mării

O patroană de club, managerul minune de la malul mării
Galerie Foto Mirela Florenţa Matichescu, administratorul public al judeţului Constanţa, a devenit noul model de funcţionar minune. Radu Mazăre a lansat-o pe patroana clubului său preferat în lumea mare a politicii în 2013,...

SUA: Germania cumpara prea multe gaze din Rusia!

SUA: Germania cumpara prea multe gaze din Rusia!
Presedintele Statelor Unite, Donald Trump, discuta cu partenerii lor achiziile de gaze rusesti de catre Germania, a anuntat liderul de la Casa Alba la intrevederea avuta, la Washington, cu secretarul general al NATO,...

Fermieri seculari. Bani pentru agricultori de 100 de ani

Fermieri seculari. Bani pentru agricultori de 100 de ani
Mai multe de jumătate din cei 866.000 de fermieri care au depus cereri unice de plată la APIA sunt fermieri de peste peste 60 de ani, iar din aceştia 4.224 au vârste cuprinse între 91 şi 100 de ani, a anunţat...

Ce inseamna un acord israelian cu Romaero

Ce inseamna un acord israelian cu Romaero
Firma israeliană Rafael Advanced Defense Systems a semnat, la Bucureşti, un acord de cooperare cu Romaero care va permite în premieră exportul sistemelor de interceptare a rachetelor Iron Dome (Cupola de Fier),...
Pe 7 iunie, Jurnalul împlineşte 25 de ani. Spune-ţi povestea şi te premiem!
Serviciul de email marketing furnizat de