x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi Drum naţional reparat cu o roabă de nisip

Drum naţional reparat cu o roabă de nisip

de Gina Vacariu    |    21 Iun 2016   •   13:59
Drum naţional reparat cu o roabă de nisip

Angajaţi ai Companiei Naţionale de Drumuri şi Autostrăzi au fost suprinşi cum astupă gropile din asfalt cu nisip. S-a întâmplat într-o localitate din Vaslui, pe Drumul Naţional 15 D. Şeful lucrătorilor a recunoscut că nu a avut o altă soluţie pentru că CNADNR nu a alocat fonduri suficiente.

În imaginile surpinse atât de trecători, cât şi de şoferi se poate observa cum muncitorii companiei de drumuri toarnă cu lopata nisip în găuri şi apoi îl tasează. Repezentantul lucrărilor a declarat că nu a avut o altă soluţie pentru că CNADNR nu a alocat fonduri suficiente pentru întreţinerea celor 3.700 de kilometri de drum de care trebuie să se ocupe. „O să fac o anchetă să văd ce s-a întâmplat acolo. Nici nisip cu bitum nu au cum să pună în gropi, sub nicio formă”, a declarat Ovidiu Laicu, reprezentantul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi. La câteva zile după ce au apărut fotografiile pe reţelele de socializare, peste gropile astupate iniţial cu nisip a apărut şi un strat subţire de asfalt, turnat deasupra.

„Dacă s-a întâmplat aşa ceva, este un lucru foarte rău. Dacă nici în anul acesta nu am înţeles că trebuie să facem lucrări de calitate, înseamnă că suntem de mâna a patra, nu a treia.” Vasile Mihalachi, vicepreşedinte Consiliului Judeţean Vaslui

Plombări de mântuială

Surse din Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi spun că responsabilii lucrărilor au greşit şi că această procedură nu există în normativul de întreţinere a drumurilor. Din cauza lucrărilor de mântuială, plombele vor rezista maximum două luni. Însă, oficial CNADNR se apără susţinând că ulterior ar fi turnat emulsie bituminoasă în straturi succesive. „În perioada 13-16 iunie, CNADNR, prin DRDP Iaşi, a executat lucrări de întreţinere pe timp de vară pe DN 15D, pe sectorul de drum cuprins între km 110 - km 116, folsind diferite proceduri în conformitate cu normativul AND 547 din 2013. Întreţinerea îmbrăcăminţii asfaltice presupune badijonări suprafeţe poroase şi tratamente succesive pe o porţiune de 30 mp, colmatări fisuri şi crăpături pe o suprafaţă de 300 ml”, informează CNADNR într-un răspuns oficial. Adică, pe înţelesul tuturor acestea nu sunt asfaltări, ci pe suprafeţe mici de carosabil sunt astupate gropile cu nisip, cu emulsie bituminoasă în straturi succesive.

 

Pentru întreţinerea curentă a întregii reţele de drumuri şi întreţinerea periodică a o mie de kiolometri de drumuri au fost alocaţi 1,27 miliarde de lei. Bugetul a fost aprobat de Ministerul Transporturilor şi de Ministerul de Finanţe.

 

Fotografii surprinse pe Drumul Naţional 15D, în satul Cănţălăreşti din comuna Ştefan cel Mare, judeţul Vaslui.

 

×