x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Anunț OFICIAL! Noile TARIFE pentru un RCA. Cât plăteşti pentru un LOGAN!

Anunț OFICIAL! Noile TARIFE pentru un RCA. Cât plăteşti pentru un LOGAN!

18 Oct 2016   •   10:01
Anunț OFICIAL! Noile TARIFE pentru un RCA. Cât plăteşti pentru un LOGAN!

Transportatorii ar putea plăti o primă RCA de maximum 7.534 de lei pentru un autovehicul de transport marfă cu masa peste 16 tone în timp ce pentru autovehiculele de transport de persoane cu o capacitate de peste 40 de locuri prima maximă va fi de 6.600 lei, potrivit unui comunicat al Autorităţii de Supraveghere Financiară remis, luni, AGERPRES.

În cazul persoanelor fizice, pentru un autovehicul cu o capacitate cilindrică între 1.201-1.400 cmc (categorie în care se încadrează şi multe modele Dacia Logan), al cărui posesor are vârsta cuprinsă între 31 şi 40 de ani, tariful de primă maxim este de 610 lei.

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat luni, într-o şedinţă specială, Raportul cu privire la determinarea tarifelor de primă maxime pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru pagube produse terţilor prin accidente de vehicule.

Tarifele maxime stabilite de ASF, potrivit legii, vor fi transmise Ministerului Finanţelor Publice, care le va supune aprobării Guvernului.

"Tarifele de primă RCA maxime au fost determinate pe baza metodologiei adoptate de Consiliul ASF pe data de 5 octombrie, în urma unui proces de consultare publică, iar calculele respectă atât prevederile OUG 54/2016, cât şi practicile actuariale general acceptate în industria asigurărilor", precizează instituţia.

Potrivit ASF, formula de calcul cuprinde frecvenţa daunelor, dauna medie, daunele întâmplate, dar neraportate (IBNR), inflaţia daunelor şi încărcarea de siguranţă, care determină prima de risc, la care se adaugă cheltuielile de achiziţie şi administrare, fixe şi variabile, precum şi încărcarea de Bonus/Malus (15%) şi cota de profit (1%).

Cheltuielile de achiziţie şi administrare ale societăţilor de asigurare cuprind o cotă de 25%, în care intră contribuţiile asigurătorilor la fondurile de garantare şi compensare a daunelor (FGA, Fondul pentru victimele străzii, Fondul Carte verde) de 8%, cheltuielile cu reţelele de distribuţie şi/sau intermediarii din piaţă (brokeri) - 10%, costul de capital de circa 2% şi cheltuieli proprii variabile (5%). La aceasta se adaugă o cotă fixă de cheltuieli administrative cu salarii, chirii etc., în sumă de 70 lei per unitate de expunere, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru persoanele juridice, se precizează în documentul remis de ASF.

Patronatele din transporturile rutiere UNTRR, FORT, APTE 2002, APULUM, ARTRI au acuzat, la sfârşitul săptămânii trecute, Autoritatea de Supraveghere Financiară că nu a respectat termenii înţelegerilor din 14 şi 15 septembrie şi au solicitat Guvernului să intervină pentru aplicarea Ordonanţei privind tarifele maximale ale RCA, astfel încât piaţa să se deblocheze.

Aceştia acuzau faptul că ASF a stabilit un tarif maxim de 7.960 lei/an pentru autoutilitare peste 16 tone faţă de 7.500 lei conform protocolului semnat, prin includerea în calculul tarifelor maximale a unei cote de 30% pentru cheltuieli de administrare, şi nu 25% cum a fost stabilit în data de 14 septembrie 2016 la Guvern.

În aceste condiţii, transportatorii au solicitat Guvernului şi ASF măsuri urgente pentru aplicarea OUG 54/14.09.2016 astfel încât începând cu data de 20 octombrie să producă efectele necesare deblocării pieţei RCA prin aplicarea tarifelor de primă maximale pentru următoarele 6 luni.

Pe de altă parte, Consiliul Concurenţei a anunţat, săptămâna trecută, că va analiza proiectul de Hotărâre de Guvern privind plafonarea tarifelor RCA, însă nu pentru a verifica dacă sunt corecte calculele, ci pentru a se încredinţa că mecanismul astfel stabilit nu va crea discriminări pe piaţă.

×