x close

Asigurătorii au vândut mai multe poliţe

0
Autor: Daniela Ivan 09 Mar 2016 - 20:49
Asigurătorii au vândut mai multe poliţe VvoeVale/Getty Images/iStockphoto three broken cars during road accident


Piaţa asigurărilor din România a încheiat anul 2015 cu un volum al primelor brute subscrise de 8,75 miliarde de lei (incluzând contribuţia Astra pe semestrul I 2015), în creştere cu 8,2% faţă de nivelul din 2014, potrivit datelor publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Valoarea se apropie de vârful istoric înregistrat în 2008, în condiţiile ieşirii din sistem a companiei Astra.

Creşterea a fost susţinută de segmentul asigurărilor de răspundere civilă auto, care a avut o pondere de 47,4% anul trecut. Volumul primelor brute subscrise pe această clasă a avansat cu 17,45%, faţă de anul anterior, până la circa 3,3 miliarde de lei.

Această dinamică a fost rezultatul creşterii numărului de contracte nou-încheiate, cu aproximativ 2,5%, faţă de 2014, până la peste 7,341 milioane, dar şi al majorării primei medii RCA anualizate, care a crescut cu 13,3% la nivel de piaţă, respectiv cu 7,6% pentru clienţii persoane fizice şi cu 22% pentru persoane juridice. Valoarea despăgubirilor plătite de asigurători în 2015 pe segmentul RCA a crescut cu 2,8%, până la 1,95 miliarde de lei.

A crescut numărul PAD


O creştere consistentă, de 10,8%, a înregistrat şi piaţa asigurărilor de viaţă, care a revenit la peste 1,8 miliarde de lei după scăderea suferită în 2013-2014 ca urmare a răscumpărărilor de poliţe. Piaţa asigurărilor de locuinţe a înregistrat în 2015 un record, fiind înregistrate peste 1,590 milioane de contracte de asigurare obligatorie PAD. Primele brute subscrise s-au ridicat la aproape 135 milioane de lei. Numărul contractelor de asigurări facultative a scăzut până la 1,786 milioane, cuantumul primelor brute subscrise fiind de 335,5 milioane de lei.

1,5 milioane de români au o poliţă PAD. Piaţa de asigurări obligatorii pentru locuinţe se ridică la 135 milioane de lei

35 de societăţi, dintre care 20 în sectorul asigurărilor generale, 8 în sectorul asigurărilor de viaţă şi 7 cu portofoliu mixt, sunt prezente pe piaţa românească. Cele mai mari cinci, Allianz-Ţiriac, Omniasig, Groupama, Asirom şi EUROINS, concentrează aproape 50% din volumul primelor brute subscrise.

Persoanele fizice au încheiat anul trecut peste 4 milioane de contracte RCA.
Citeşte mai multe despre:   rca,   asigurari,   auto

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



 
Afisari: 2385


Mai multe titluri din categorie

Vrei o carieră în industria ospitalității? Grupul City Grill îți oferă cele mai interesante programe de training

Vrei o carieră în industria ospitalității? Grupul City Grill îți oferă cele mai interesante programe de training
Grupul City Grill, cea mai mare companie din industria ospitalității cu capital 100% românesc și cel mai important jucător de pe piața restaurantelor, oferă unele dintre cele mai atractive programe de...

Tramvaiele tomitane, trimise pe mare

Tramvaiele tomitane, trimise pe mare
Galerie Foto Eliminarea totală a transportului ecologic în comun din oraşul Constanţa a fost una din cele mai ciudate decizii luate de fostul primar Radu Mazăre. Asta în condiţiile în care urbea tomitană este oricum una din...

Andreea Paul, PNL: Piaţa românească de RCA, o bombă cu ceas

Andreea Paul, PNL: Piaţa românească de RCA, o bombă cu ceas
 Piaţa românească de RCA este o bombă cu ceas, iar Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) amână nejustificat intervenţiile pe care le impune legea pentru protecţia pieţei şi a...

Directorul CNADNR, consiliat de fin pe bani grei

Directorul CNADNR, consiliat de fin pe bani grei
Directorul general al Companiei Naționale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale este cel mai bine sfătuit bugetar din țară. Cătălin Homor are nu mai puțin de şase consilieri, plătiți regeşte, fiecare cu...

România post-brexit. Şapte efecte care ne dau bătăi de cap

România post-brexit. Şapte efecte care ne dau bătăi de cap
Galerie Foto În ciuda declaraţiilor liniştitoare date de mai marii vremii din UE şi din România, Uniunea Europeană nu va mai fi niciodată cum a fost înaintea Brexit-ului. Efectele votului din Regat se vor...

Bancherii nu au ce face cu 2,5 miliarde de euro

Bancherii nu au ce face cu 2,5 miliarde de euro
Băncile au dus în luna mai la BNR, prin facilitatea de depozit, 11,2 miliarde de lei zilnic (2,5 miliarde de euro), la o dobândă de 0,25% pe an. Suma este de 12 ori peste nivelul din mai 2015, când...

România impune restricţii în comerţul cu lapte şi produse lactate provenite din Bulgaria

România impune restricţii în comerţul cu lapte şi produse lactate provenite din Bulgaria
România impune restricţii în comerţul cu lapte şi produse lactate provenite din Bulgaria din cauza evoluţiei dermatozei nodulare contagioase a bovinelor, a anunţat, vineri, Autoritatea Naţională...

Brexit - Aurul la cea mai ridicată valoare din ultimele 27 de luni

Brexit - Aurul la cea mai ridicată valoare din ultimele 27 de luni
Cotaţia aurului a crescut vineri în urma victoriei partizanilor ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, ajungând la cel mai ridicat nivel din ultimele 27 de luni graţie statului său de valoare de...

Noua Lege RCA, fiecare cu proiectul lui

Noua Lege RCA, fiecare cu proiectul lui
Apariţia noii Legi RCA s-a transformat într-o saga pur dâmboviţeană. După pretestele stradale ale transportatorilor de la sfârşitul anului trecut, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF)...

Bancnota de 100 de lei e cea mai falsificată

Bancnota de 100 de lei e cea mai falsificată
Aproape 4.500 de bancnote româneşti au fost depistate de către Banca Naţională a României ca fiind false, pe parcursul anului trecut. Numărul este cu 70% mai mare decât în anul 2014, ceea ce...

Care vor fi efectere BREXIT-ului asupra industriei românești

Care vor fi efectere BREXIT-ului asupra industriei românești
Industria românească nu va resimţi în mod direct efectele unei ieşiri din Uniunea Europeană a Marii Britanii, întrucât nu există la ora actuală investiţii majore britanice, a declarat,...

BREXIT - LIRA STERLINĂ SE PRĂBUȘEȘTE. Valoarea a ajuns la cel mai redus nivel din ultimii 31 de ani

BREXIT - LIRA STERLINĂ SE PRĂBUȘEȘTE. Valoarea a ajuns la cel mai redus nivel din ultimii 31 de ani
Lira sterlină coboară vineri până la cel mai redus nivel din ultimii 31 de ani, euro consemnează cea mai mare depreciere de la introducerea sa în 1999, bursele americane scad cu până la 8,5% iar au...

Brexit: Traderii se aşteaptă la PRĂBUȘIREA BURSELOR EUROPENE

Brexit: Traderii se aşteaptă la PRĂBUȘIREA BURSELOR EUROPENE
Traderii se aşteaptă ca principalele burse europene, în frunte cu cea de la Londra, să deschidă şedinţa de vineri cu scăderi semnificative, afectate de de victoria partizanilor Brexit la referendumul de...

Peste 230 de supermarketuri apar în acest an

Peste 230 de supermarketuri apar în acest an
Galerie Foto Marile lanțuri de retail vor trece de 2.000 de magazine la finalul acestui an , după ce vor deschide pe bandă rulantă sute de unități. Vor să ajungă în fiecare cartier din municipiile de județ şi din...

Complexul Energetic Hunedoara a reintrat în insolvenţă

Complexul Energetic Hunedoara a reintrat în insolvenţă
Tribunalul Hunedoara a decis joi reintrarea în insolvenţă a Complexului Energetic Hunedoara (CEH) şi a numit acelaşi administrator judiciar, respectiv firma GMC SPRL Craiova, au declarat, pentru AGERPRES,...