x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie BNR: Depozitele din bănci sunt în siguranţă

BNR: Depozitele din bănci sunt în siguranţă

23 Aug 2017   •   15:10
BNR: Depozitele din bănci sunt în siguranţă

Banca Naţională a Româ-niei susţine că nu există niciun motiv de îngrijorare cu privire la siguranţa depozitelor popu­laţiei şi firmelor păstrate în băncile din România.

„Nicio bancă din România nu are solvabilitatea sub pragul minim reglementat. Indicatorul de lichiditate (reprezentând raportul dintre activele lichide şi pasivele pe termen scurt) este de 250,5%, peste nivelul minim reglementat de 100%”, spune BNR, în replică la declaraţia premierului de duminică, acesta afirmând că „ar putea spune” care bănci nu sunt sigure pentru deponenţi. În plus, reprezentanţii BNR amintesc faptul că, în confor­mitate cu legislaţia europeană, toate depozitele până la 100.000 euro (inclusiv echivalent în lei sau alte valute) sunt garantate. La data de 30 iunie a.c., numărul persoa­nelor fizice de naţionalitate română care deţineau depozite în bănci din România era de 10.204.042, dintre care 10.169.155 persoane cu depozite care se încadrează în plafonul garantat (99,65% din total) şi 34.887 persoane cu depozite mai mari decât plafonul garantat. La aceeaşi dată, numărul persoanelor juridice din România care deţineau depozite în bănci din ţara noastră era de 736.813, dintre care 718.924 cu depozite care se încadrează în plafonul garantat (97,57% din total) şi 17.889 cu depozite mai mari decât plafonul garantatat.

×