x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ce spune ministrul Energiei despre gazele naturale din Marea Neagră

Ce spune ministrul Energiei despre gazele naturale din Marea Neagră

23 Feb 2021   •   09:18
Ce spune ministrul Energiei despre gazele naturale din Marea Neagră

Pentru prima oară vor fi extrase gaze naturale din Marea Neagră în acest an, dn perimetrul Aurora, de către compania Black Sea Oil&Gas. Din zăcământul Neptun Deep forarea va începe în 2025, potrivit ministrului Energiei, Virgil Popescu.

"Primul gaz românesc, prima moleculă de gaz românesc din Marea Neagră, va fi anul acesta. Va fi scoasă de compania Black Sea Oil&Gas din alt perimetru, Aurora, în zona de nord a arealului şi vor scoate primul gaz românesc. Este o descoperire mai mică, este un perimetru mai mic decât Neptun Deep, dar va ieşi primul gaz românesc din Marea Neagră. Deci, vom avea anul acesta primul gaz scos din Marea Neagră'', a spus acesta, la B1 TV.

Totodată, România este printre puținele state europene care dețin zăcăminte de gaze naturale, iar dacă producția va excede cererea, acestea vor fi vândute. 

"România este producător de gaze. Suntem printre puţinii producători de gaze din Europa şi până când va ieşi gazul cel mult din Marea Neagră avem timp să construim mai multe centrale de energie electrică cu producţie de gaze - şi aici le-aş vedea în interiorul arcului carpatic, pentru că zona aceea a Transilvaniei nu este o zonă unde se produce şi de aceea şi Mintia şi Paroşeni sunt acolo, sunt foarte importante de ţinut şi de tehnologizat, trecut parţial pe gaze şi, de ce nu, şi altele. Avem proiectul de la Halânga, unde a fost o termocentrală, s-a închis, deci trebuie pusă în loc o nouă producţie de energie electrică şi evident trebuie gazul procesat pe o valoare adăugată mai mare şi aici vorbim de dezvoltarea petrochimiei, iar Romgazul are un prim proiect de producţie a metanolului, care este primul pas spre petrochimie. Şi eu cred că până iese gazul putem discuta de proiecte şi de a avea capacităţi de consum a gazului în interiorul României. Evident, dacă avem surplus de gaze - şi vom avea surplus de gaze - acestea trebuie vândute, iar România poate deveni un furnizor de gaze pe piaţa regională", a explicat demnitarul.



 

×
Subiecte în articol: gaze marea neagră