x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cîțu anunță o soluție pentru clienții băncilor. Va fi prezentată în maximum 48 de ore

Cîțu anunță o soluție pentru clienții băncilor. Va fi prezentată în maximum 48 de ore

23 Mar 2020   •   15:46
Cîțu anunță o soluție pentru clienții băncilor. Va fi prezentată în maximum 48 de ore
Sursa foto: Lucian Alecu

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a anunţat că poartă discuții cu Banca Naţională a României şi cu sistemul bancar pentru a găsi soluții pentru clienţii băncilor. Aceasta ar putea fi prezentată în maximum 48 de ore.

"Suntem foarte aproape, şi aici este o veste foarte bună pentru români, suntem foarte aproape pentru o soluţie pentru clienţii băncilor, o soluţie pe care o discutăm cu Banca Naţională şi cu sistemul bancar, pe care o vom prezenta, cred eu, în maxim 48 de ore," a transmis acesta într-un mesaj video postat pe Facebook.

El a mai precizat că IMM-urile care vor să acceseze linia de credit pentru investiţii sau capital de lucru nu au nevoie de certificat de stare de urgenţă.

"Nu este nevoie de niciun fel de certificat de stare de urgenţă pentru IMM-urile care vor să acceseze acea linie de credit pentru investiţii sau capital de lucru care sunt garantate în funcţie de sumă până la 90% din credit, cu dobânda subvenţionată sută la sută pe perioada stării de urgenţă. Pentru acestea, aşa cum scrie în Ordonanţa 29 din 2020 nu este nevoie de certificat de stare de urgenţă. Am vrut să clarific acest lucru pentru că am văzut foarte multe informaţii în spaţiul public neadevărate", a explicat ministrul Finanţelor.

×
Subiecte în articol: cîţu bnr clientii bancilor