x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Comunicare directa prin intermediari

Comunicare directa prin intermediari

19 Iun 2004   •   00:00

BUSINESS

V-ati intrebat vreodata unde ajung cupoanele pe care le completati pentru a participa la promotiile organizate de producatorii de bere sau detergenti? De cele mai multe ori, ele sunt colectate de catre firmele de marketing direct, care sorteaza informatiile si le stocheaza in baze de date.
ADRIAN MIHAI

Mailers este una dintre primele trei firme din domeniu si poseda o baza de date cu preferintele de consum a peste un milion de romani. La acestea se mai adauga 100.000 de adrese de companii. "Avem cam tot ce misca in domeniu", spune Mihai Petroff, directorul firmei. Activitatea este din ce in ce mai solicitata. Petroff estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri de peste un milion de euro, aproape dublu fata de anul trecut, iar intreaga piata a serviciilor de marketing direct este apreciata la mai mult de 5 milioane euro. Explicatia cresterii este aceea ca piata, in ansamblul ei, s-a dezvoltat. Clientii vechi au folosit mai mult aceste servicii, dar au fost atrasi si altii noi.

"Imprumuta-mi cativa clienti!"

Marketing-ul direct nu inseamna doar atat. Tot aici se includ si activitatile de mailing direct, adica acele campanii de scrisori adresate. In acest caz, conceptia mesajului si a ofertei este partea cea mai importanta, considera Petroff, dar si detalii precum aspectul plicului pot face diferenta intre succes si rezultat slab. O parte a activitatii care a inregistrat o crestere importanta si care a atras dezvoltarea generala a fost, in ultimul an, brokerajul de baze de date. Aceasta inseamna ca firma a fost un intermediar intre cererea si oferta de baze. Companiile care detin deja astfel de informatii despre consumatori le pot inchiria celor din domeniile complementare. In acest mod ele isi recupereaza cheltuielile facute pentru a culege acele date si chiar isi actualizeaza si imbogatesc informatia. Mailers a intermediat deja 200.000 inregistrari si a generat proprietarilor venituri de 10.000 euro.

Export de servicii

Tot in "ograda" serviciilor de marketing direct se afla si "call center-urile". Aici se primesc telefoane pentru promotii si tot de aici se dau telefoane. Activitatea depaseste granitele tarii, romanii exportand acest tip de serviciu. Ca efect al scaderii preturilor pentru telefonia internationala si a costului fortei de munca mult mai mic in Romania, Petroff considera ca aceasta piata va cunoaste in continuare o crestere importanta. Alegerile locale nu au adus domeniului o crestere a cifrei de afaceri. Majoritatea companiilor nu au avut o distributie adresata, ne spune Petroff. El spera insa ca pentru alegerile generale partidele vor apela la acest mijloc de comunicare, asa cum s-a intamplat si cu precedentele astfel de ocazii. Insa nu toti se declara la fel de incantati de campaniile electorale. Bogdan Nicolae, director in cadrul Open Public Services, spune ca este mai bine sa nu se implice pentru a nu se face asocieri politice.

Loializarea consumatorilor

Ca tendinta a pietei, el observa inmultirea campaniilor de loializare a consumatorilor, fiind mult mai ieftin sa pastrezi un client decat sa castigi unul nou. Serviciile de telemarketing devin si ele din ce in ce mai solicitate.

Nicolae a avut clienti chiar din Franta si Germania, si asteapta concretizarea unor contracte pentru Austria si Anglia, tot mai multe firme fiind interesate sa-si mute activitatile de "call-center" in Romania.

O crestere se mai inregistreaza si la serviciile business-to-business, prin care firmele doresc sa mentina si sa dezvolte legaturile cu clientii lor, tot firme, ne mai spune Bogdan Nicolae.
×
Subiecte în articol: economic