x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Datoria externă a României explodează. A ajuns la aproape 132 de miliarde de euro

Datoria externă a României explodează. A ajuns la aproape 132 de miliarde de euro

13 Sep 2021   •   13:06
Datoria externă a României explodează. A ajuns la aproape 132 de miliarde de euro

În perioada ianuarie - iulie 2021, datoria externă totală a crescut cu 6,058 miliarde euro, informează BNR.

Datoria externă pe termen lung a însumat 95,931 miliarde euro la 31 iulie 2021 (72,7 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 3,3% față de 31 decembrie 2020, iar datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 iulie 2021 nivelul de 36,054 milioane euro (27,3% din totalul datoriei externe), în creștere cu 8,9 la sută față de 31 decembrie 2020.

În perioada ianuarie - iulie 2021 contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 9,057 miliarde euro, comparativ cu 5,350 miliarde euro în perioada ianuarie - iulie 2020.

În structura acestuia, balanţa bunurilor și balanța veniturilor primare au consemnat deficite mai mari cu 2,321 miliarde euro, respectiv 854 milioane euro; balanța serviciilor și cea a veniturilor secundare au înregistrat excedente mai mici cu 267 milioane euro, respectiv cu 265 milioane euro.

Investiţiile directe ale nerezidenţilore în România au însumat 3,962 miliarde euro (comparativ cu 1,222 miliarde euro în perioada ianuarie - iulie 2020), din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 3,353miliarde euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 609 milioane euro.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 17,0 la sută în perioada ianuarie - iulie 2021, comparativ cu 20,1 la sută în anul 2020. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 31 iulie 2021 a fost de 4,9 luni, în comparație cu 5,6 luni la 31 decembrie 2020.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 iulie 2021 a fost de 84,8 la sută, comparativ cu 90,7 la sută la 31 decembrie 2020.
Mediafax

×
Subiecte în articol: datoria externa