x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Economia lumii, in pragul unui razboi comercial!

Economia lumii, in pragul unui razboi comercial!

01 Iun 2018   •   10:46
Economia lumii, in pragul unui razboi comercial!

Statele Unite au instituit taxe vamale impotriva aliatilor lor din UE, ai Canadei si Mexicului, care au inceput sa riposteze, precipitand economia mondiala in pragul unui razboi comercial. Noile reguli, respectiv tarife suplimentare de 25% la importurile de otel si de 10% la cele de aluminiu au intrat in vigoare incepand de vineri.

 

In numele securitatii nationnale, SUA au lovit, practic, in economiile statelor vizate de noile lor taxe. "Tinte sunt aliatii Statelor Unite, desi trebuie sa colaboram cu ei pentru a contracara practici comerciale incorecte promovate de unele tari precum China", a comentat presedintele Camerei reprezentantilor din Congresul SUA, Paul Ryan.

In Canada, premierul Justin Trudeau a estimat ca respectivele taxe, catalogate drept "inacceptabile", constituie un afront la adresa parteneriatului de securitate dintre cele doua tari vecine, un afront la adresa miilor de canadieni care au luptat si au murit alaturi de fratii lor de arme americani".

Print-un comuncat, liderul de la Casa Alba, Donald Trump, a declarat ca i-a precizat foarte clar lui Trudeau ca SUA accepta totul sau nimic, adica "un acord echitabil" sau "nici un acord". "Timp de decenii, SUA au fost exploatate in domeniul comertului. Zilele acelea au trecut", a avertizat presedintele american.

"Nu intelegem cum noi, aliatii SUA, am putut fi loviti de tarifele americane", a reactionat, la randul lui, ministrul francez al economiei, Bruno Le Maire. Aceasta decizie este "o eroare" si este "ilegala", a completat presedintele Emmanuel Macron, care, i-a comunicat telefonic omologului sau de la Washington, ca "UE intentioneaza sa riposteze intr-o maniera ferma si proportionala". "Nationalismul economic este razboi", a subliniat seful statului francez inaintea convorbirii telefonice.

In timp ce, la Berlin, cancelarul Angela Merkel a avertizat in legatura cu pericolul "unei escaladari a situatiei care va narui intreaga lume". Printre altele, guvernul german a promis ca raspnsul la "America first" va fi "Europa unita". "Statele Unite nu ne-au lasat alta solutie decat de a aduce acest conflict in fata Organizatiei Mondiale a Comertului si a impune drepturi vamale suplimentare la produsele de provenienta americana", a reactiat, la randul lui, seful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. 

×