x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Economia României continuă să accelereze în 2016

Economia României continuă să accelereze în 2016

04 Mai 2016   •   10:20
Economia României continuă să accelereze în 2016
Sursa foto: artwell/Getty Images/iStockphoto

Comisia Europeană estimează că economia românească va înregistra o creştere de 4,2% în 2016, susţinută de o cerere internă robustă, urmând ca în 2017 ritmul de creştere să încetinească la 3,7%, se arată în previziunile economice de primăvară publicate, marţi, de Comisia Europeană, cifrele fiind identice cu cele incluse în previziunile economice de iarnă publicate de executivul comunitar la începutul lunii februarie. Comisia Europeană atrage însă atenţia că riscurile la adresa prognozei macroeconomice au crescut datorită incertitudinii generată de adoptarea legii dării în plată. "Această lege ar putea avea un impact negativ substanţial asupra încrederii investitorilor şi evoluţiei creditului", se arată în raportul CE. De asemenea, Comisia Europeană avertizează că deficitul de bază ar urma să crească semnificativ în perioada prognozată, ca urmare a reducerii taxelor şi creşterii cheltuielilor. Dacă în 2015 deficitul guvernamental a scăzut la 0,7% din PIB, de la 0,9% din PIB în 2014, executivul comunitar estimează că în 2016 acesta ar urma să crească până la 2,8% din PIB, urmând să se deterioreze şi mai mult în 2017, până la 3,4% din PIB. Deficitul comercial este previzionat să crească la 5,9% din PIB în acest an şi la 7% din PIB în 2017.

 

2,5% estimează CE că va ajunge inflaţia medie anuală în 2017

 

Reducere suplimentară a TVA cu 1%, eliminarea supraccizei la combustibili şi a taxei pe construcţii speciale vor tăia din veniturile statului în 2017

×