x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Energia electrică se SCUMPEȘTE cu 8% de la 1 iulie 2017

Energia electrică se SCUMPEȘTE cu 8% de la 1 iulie 2017

23 Iun 2017   •   12:47
Energia electrică se SCUMPEȘTE cu 8% de la 1 iulie 2017

Calculele companiilor energetice privind preţul energiei electrice de la 1 iulie arătau că este necesară o scumpire mai mare de 1 - 2% cum au declarat iniţial reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), a declarat vineri, pentru AGERPRES, Silvia Vlăsceanu, directorul executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE). 

Ea s-a referit la declaraţiile de până acum ale oficialilor ANRE potrivit cărora situaţia din ianuarie şi februarie, când preţul energiei pe bursă s-a dublat, va determina o scumpire de doar 1 - 2% pentru consumatorii casnici. 

"Aşa cum am spus, pronosticuri privind o creştere de 1 - 2% sau n% nu se fac fără o analiză amănunţită a tuturor datelor reale din piaţă. Iată că realitatea ne dovedeşte că după analize creşterile diferă total faţă de ceea ce s-a anunţat iniţial. Nu ne surprinde deoarece din calculele noastre reieşea că va fi o creştere mult mai mare şi am spus asta încă de atunci", a spus Vlăsceanu. 

În opinia sa, ANRE a preferat să nu "deranjeze clienţii" cu anunţuri alarmante. 

"Întotdeauna există o perioadă în care trebuie să faci anunţuri care pot deranja clienţii sau pe altcineva şi au preferat să anunţe o creştere mult mai mică, nerealistă şi neconformă cu datele reale. Urmează iarna, cu preţurile la gaze", a afirmat sursa citată. 

Preţul energiei electrice pentru consumatorii casnici va creşte cu până la 8% de la 1 iulie, potrivit deciziei de joi a Comitetului de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), au declarat pentru AGERPRES, reprezentanţii instituţiei. 

De la 1 iulie, preţul final la electricitate pentru consumatorii casnici este format dintr-un tarif reglementat de ANRE, care are o pondere de 10% din preţul total, şi dintr-o componentă care reflectă preţul din piaţa liberă, care are o pondere de 90%. 

Potrivit unui comunicat al ANRE, remis vineri AGERPRES, componenta reglementată (10%) va scădea cu 5,16% iar cea de piaţă liberă (90%) va urca cu 8,53%. 

"În domeniul energiei electrice, Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat Ordinul nr. 50/2017 privind modificarea tarifelor reglementate de energie electrică aplicate de furnizorii de ultimă instanţă (FUI) clienţilor casnici care nu şi-au exercitat dreptul de eligibilitate, prin care s-a decis scăderea cu 5,16% a tarifelor reglementate aplicate de FUI clienţilor casnici, începând cu data de 1 iulie 2017 şi până la sfârşitul acestui an. Energia electrică furnizată la tarife reglementate reprezintă 10% din totalul energiei electrice furnizate la clienţii casnici. Avizarea tarifelor de tip Componentă piaţă concurenţială (CPC), cu modificări faţă de solicitările FUI, aplicabile, în trimestrul III, clienţilor finali casnici şi noncasnici, beneficiari ai serviciului universal. Energia electrică furnizată la tarif CPC reprezintă 90% din consumul clienţilor casnici şi este achiziţionată de FUI exclusiv din piaţa concurenţială, unde preţul energiei electrice a înregistrat o creştere cu 24% faţă de trimestrul II. În aceste condiţii, deşi FUI au propus creşteri cu 25% a acestor tarife, pe baza analizei realităţilor şi tendinţelor din piaţă, ANRE a considerat justificată o creştere medie la nivel naţional a tarifelor de tip CPC de 8,53%", se precizează în comunicatul ANRE. 

Preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ, anunţa, în luna februarie a acestui an, că preţul energiei electrice pentru populaţie ar putea creşte cu 1-2% de la 1 iulie, ca urmare a preţurilor foarte mari de pe bursa de energie din luna ianuarie. 

"Preţul la energie electrică se recalculează la fiecare şase luni, iar următoarea recalculare va fi la 1 iulie. Considerăm că preţul ori va rămâne la acelaşi nivel, ori va fi o ajustare de cel mult 1-2% în plus", a spus Havrileţ în 15 februarie. 

Pe parcursul lunii ianuarie, preţurile pe bursă au crescut foarte mult, ajungând la finalul lunii la peste 650 de lei pe MWh, nivel dublu faţă de cel din primele zile ale anului. AGERPRES

×