x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Evazioniştii inventează munţi de comori şi bani îngropaţi în curte

Evazioniştii inventează munţi de comori şi bani îngropaţi în curte

de Daniela Ivan    |    10 Mai 2017   •   11:28
Evazioniştii inventează munţi de comori şi bani îngropaţi în curte
Sursa foto: SORIN LUPSA / AGERPRES FOTO

În ciuda eforturilor pe care le face, Fiscul nu reuşeşte să adune impozitele de la manelişti, sportivi, cămătari, oameni de afaceri cu averi fabuloase sau de la persoane care figurează fără venituri,  dar care au vile sau maşini de fiţe. Aceştia le râd în faţă inspectorilor şi le spun că au găsit averi îngropate sau le servesc tot felul de poveşti de adormit copiii.

Inspectorii fiscali au verificat 56 de persoane fizice cu averi mari sau cu risc fiscal ridicat şi au descoperit venituri nedeclarate de peste 119,5 milioane de lei în cadrul controalelor efectuate în perioada 2016 - aprilie 2017, în condiţiile în care veniturile declarate de aceste persoanele s-au cifrat la numai 3,9 milioane de lei.  “Din această sumă, 44,7 milioane de lei au fost descoperiţi în cazul persoanelor fizice cu averi mari şi aproape 75 de milioane de lei la persoanele fizice cu risc fiscal”, a declarat Eugen Şerban, directorul Direcţiei Generale Control Venituri Persoane Fizice din cadrul ANAF. El a mai adăugat că pentru aceste venituri suplimentare, Fiscul a stabilit un impozit de plată de 19,15 milioane de lei și penalităţi şi amenzi de 7,77 milioane de lei, rezultând un total de 26,92 milioane de lei. Problema este că din această sumă ANAF a încasat doar 4,3 milioane de lei, iar pentru diferență desfășoară proceduri de executare silită. Cu ocazia verificărilor au fost sesizate şi organele de urmărire penală, în 12 cazuri, pentru un prejudiciu total de 12.771.498 de lei, iar în opt dintre cazuri a fost informat şi Oficiul Naţional de Prevenire a Combaterii Spălării Banilor.

×
Subiecte în articol: evazionisti