x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Firme închise pe bandă rulantă

Firme închise pe bandă rulantă

de Daniela Ivan    |    24 Oct 2016   •   08:57
Firme închise pe bandă rulantă
Sursa foto: MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO

Companiile care nu au depus situațiie financiare aferente anului 2015 până cel târziu pe 24 august riscă să fie dizolvate. Orice partener de afaceri sau chiar reprezentanţii Registrului Comerţului pot solicita închiderea firmei, potrivit Legii nr.152/2015, care se aplică din acest an.

Termenul pentru depunerea situațiilor financiare pentru anul 2015 a fost 30 mai 2016, iar potrivit Legii 125/2015, companiile care au întârzieri mai mari de 60 de zile lucrătoare față de acest termen pot fi dizolvate la cererea oricărei părți interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului. Articolul 237 din legea menționată prevede la alin (1) că la cererea oricărei persoane interesate, precum și a ONRC,  tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care: f) societatea nu și-a depus situațiile financiare anuale și, după caz, situațiile financiare anuale consolidate, precum și raportările contabile la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, în termenul prevăzut de lege, dacă perioada de întârziere depășește 60 de zile lucrătoare; g) societatea nu și-a depus la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, în termenul prevăzut de lege, declarația că nu a desfășurat activitate de la constituire, dacă perioada de întârziere depășește 60 de zile lucrătoare. Astfel, Oficiului Național al Registrului Comerțului stă cu ochii pe firmele care nu şi-au depus aceste situaţii până pe 24 august 2016. Firmele care nu au desfășurat activitate de la înființare și până la 31 decembrie 2015 trebuie să depună o declarație de inactivitate în format electronic, cu ajutorul programului de asistență pus la dispoziția entităților de către ANAF.

 

Lista societăților pentru care Registrului Comerțului urmează să formuleze acțiuni de dizolvare  trebuie afişată pe pagină sa de internet cu cel puțin 15 zile calendaristice înainte de a fi transmisă la ANAF

803.495 de firme sunt active în România potrivit datelor de la Registrului Comerţului

×