x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Firmele de „bişniţă” nu apucă anul 2022

Firmele de „bişniţă” nu apucă anul 2022

08 Feb 2018   •   14:50
Firmele de „bişniţă” nu apucă anul 2022

Jumătate dintre firmele înfiinţate în 2017 nu vor mai fi în funcţiune în 2022 - 2023, ele fiind ca acele flori care ies după furtună, dar sunt fragile, a declarat Iancu Guda, services director Coface România. 

„În perioada de creştere accelerată, oportunismul şi efectul de turmă te determină să deschizi şi tu o cafenea pentru că toată lumea consumă, se plimbă prin mall-uri şi se deschid cafenele. Asta nu e afacere, e bişniţă. Maxim jumătate dintre companiile înfiinţate în anul 2017 vor mai fi în funcţiune în 2022 - 2023. Ele sunt ca acele flori care ies după furtună, dar fragile, beneficiază de oportunitatea momentului”, a spus Guda. „Dacă ne uităm la companiile înfiinţate în recesiune, în 2009 şi 2010, vedem o rată de supravieţuire în creştere şi pierderi mai mici. Sunt companii care s-au înfiinţat într-o perioadă mai dură, cu planuri mai conservatoare şi unele dintre ele au găsit oportunităţi, pentru că, în recesiune, sunt cele mai multe oportunităţi”, susţine oficialul Coface.

 

×
Subiecte în articol: firme faliment