x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Fiscul ia urma meditaţiilor lui Iohannis

Fiscul ia urma meditaţiilor lui Iohannis

27 Feb 2017   •   20:30
Fiscul ia urma meditaţiilor lui Iohannis

Fiscul a început anchetarea averii președintelui Klaus Iohannis după ce deputatul ALDE Varujan Vosganian a făcut o adresă către Fisc și a cerut să se verifice toate veniturile familiei Iohannis din activități independente.

Varujan Vosganian susține că vrea să se lămurească în ce măsură o persoană, care a lucrat doar ca bugetar, atât cât a fost profesor, dar și primar al Sibiului, își poate cumpăra șase case din banii strânși.

Adresa către Fisc nu a fost făcută de Comisia de buget, ci de deputat. Deputatul ALDE a făcut solicitarea în nume personal fără sa mai aștepte votul Comisiei, scrie dcnews.ro.

 

×