x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Fratii Cristescu pierd Uzina de Soda

Fratii Cristescu pierd Uzina de Soda

01 Iul 2004   •   00:00

ECONOMIC - EDITIA a II-a

Centrala electrotermica (CET) Govora a devenit actionarul majoritar al societatii Uzinele Sodice Govora.
CATALIN BUDESCU

Acest lucru s-a realizat in urma conversiei in actiuni a creantei detinute de furnizorul de utilitati asupra fabricantului de produse chimice. Valoarea totala a datoriei transformata in actiuni se ridica la suma de 426,4 miliarde lei.

Potrivit unei hotarari a adunarii actionarilor firmei Uzinele Sodice Govora, capitalul social a fost majorat de la 399,1 miliarde lei la 825,6 miliarde lei, prin conversia in actiuni a datoriei societatii fata de CET Govora. In urma acestei operatiuni, centrala Govora va detine 51,66%, in timp ce fostul proprietar, societatea Bega Com, care apartine oamenilor de afaceri Marius si Emil Cristescu, va mai controla un pachet reprezentand 39,29% din titluri. Inainte de aceasta tranzactie, Bega Com avea la inceputul acestui an 79,18% din actiunile producatorului de soda. La societate mai sunt actionari Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) cu 2,99% din titluri si alti actionari minoritari cu 7,06%.

A doua conversie

Conversia in actiuni a datoriilor la utilitati este cea de-a doua operatiune de acest gen efectuata de societate in cursul acestui an. Astfel, in luna ianuarie, Distrigaz Sud si Electrica Oltenia au devenit, la randul lor, actionari, obtinand pachete de 4,76% si respectiv 1,33% din capitalul majoritar al USG. Creantele totale detinute de cele doua societati asupra combinatului chimic erau de aproximativ 24,34 miliarde lei. Conform directorului general al CET Govora, Mihai Balan, actiunile detinute la Uzinele Sodice Govora vor fi vandute de catre furnizorul de utilitati mai departe pentru recuperarea datoriei. "Vom incheia un protocol de transfer catre AVAS, care va tranzactiona actiunile, iar noi vom putea astfel recupera creanta detinuta", a declarat Mihai Balan.

Bega Com a ajuns actionar minoritar

Bega Com Timisoara a preluat, in 2002, de la fosta Autoritate pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului, circa 83,91% din actiunile Uzinele Sodice Govora, pentru suma de doua milioane de dolari. Grupul Bega este condus de cei doi frati Cristescu, care sunt actionari majoritari la 32 de companii cu activitati diverse. In perioada 1995 - 2002, fratii Cristescu au achizitionat de la Fondul Proprietatii de Stat (ulterior APAPS) pachetele majoritare de actiuni de la 28 de societati comerciale. Grupul Bega Com a atins anul trecut o cifra de afaceri de circa 170 milioane de dolari.

×
Subiecte în articol: economic bega com