x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Guvernul a prelungit perioada în care e permis păşunatul animalelor domestice pe terenul agricol

Guvernul a prelungit perioada în care e permis păşunatul animalelor domestice pe terenul agricol

29 Noi 2016   •   21:30
Guvernul a prelungit perioada în care e permis păşunatul animalelor domestice pe terenul agricol

Guvernul a prelungit, printr-o ordonanţă de urgenţă, suspendarea prevederilor unui articol din actuala Lege a vânătorii, pentru a permite păşunatul animalelor domestice pe terenul agricol şi în perioada 6 decembrie 2016 şi 24 aprilie 2017, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu.

"Este vorba despre suspendarea, până la 25 aprilie 2017, a Art. 23 alin. 1 lit. c din Legea vânătorii, cu modificările aferente, care prevede interzicerea acestui tip de păşunat în perioada 6 decembrie şi 24 aprilie a fiecărui an", a spus Iolu, într-un briefing de presă, la Palatul Victoria.

El a precizat că este a doua oară când Guvernul ia o astfel de măsură, după ce în decembrie anul trecut a suspendat până la 25 aprilie 2016 aplicarea prevederilor acestui articol.

Potrivit unui comunicat al Executivului transmis AGERPRES, "interdicţia menţionată duce la diminuarea efectivelor de animale, din cauza bolilor pe care le generează lipsa de mişcare şi de acces la surse de apă naturale, şi la degenerarea genetică a populaţiilor de ovine, dintre care rasa ţurcană e majoritară".

Sursa: AGERPRES

×