x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Tara unde guvernul ii roaga pe cetateni sa permita perceperea de taxe

Tara unde guvernul ii roaga pe cetateni sa permita perceperea de taxe

09 Ian 2018   •   18:11
Tara unde guvernul ii roaga pe cetateni sa permita perceperea de taxe

Ministrul elveţian de Finanţe, Ueli Maurer, a făcut marţi un apel către alegători să lase guvernul federal să perceapă taxe pentru încă 15 ani, atunci când vor decide asupra unei noi legi a finanţelor publice.

 

Aproape două treimi din veniturile la bugetul federal elveţian sunt asigurate de taxa federală directă şi TVA. Însă dreptul guvernului federal de a percepe aceste două taxe este limitat până la finele lui 2020, iar în data de 4 martie 2018 alegătorii elveţieni se vor pronunţa prin vot asupra unei noi prelungiri pentru încă 15 ani.

Ueli Maurer a avertizat că în cazul în care alegătorii vor respinge această măsură, guvernul federal elveţian va trebui să îşi reducă cheltuielile cu 60%, practic peste noapte, sau să găsească noi surse de venit. "Elveţia pur şi simplu nu va mai putea să se finanţeze cu doar o treime din venituri", a avertizat Maurer, adăugând că un plan B detaliat nu este disponibil.

Guvernul federal elveţian percepe taxe de aproximativ 100 de ani, însă are această putere doar pentru o perioadă limitată de timp. Până acum toate încercările de acorda guvernului puterea de a percepe permanent taxe au eşuat. Soluţia de compromis adoptată de Parlament a fost organizarea unei consultări pentru a prelungi dreptul guvernului federal de a percepe taxa federală directă şi TVA până în anul 2035.

Referendumurile sunt o obişnuinţă în sistemul de democraţie directă din Elveţia, mai multe astfel de plebiscite având loc în fiecare an. AGERPRES.

×
Subiecte în articol: elvetia guvern taxe populatie