x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie IFN-urile fură clienţii băncilor. Creditează şi microfirmele

IFN-urile fură clienţii băncilor. Creditează şi microfirmele

de Daniela Ivan    |    29 Mai 2017   •   13:30
IFN-urile fură clienţii băncilor. Creditează şi microfirmele
Sursa foto: fizkes/Getty Images/iStockphoto

Băncile au acordat pe parcursul anului trecut credite în valoare de 38 miliarde lei, dar acestea s-au îndreptat majoritar către populaţie şi marile companii şi foarte puţin către firmele mici şi mijlocii. Dintr-o sută de firme mici şi mijlocii, numai 14 au aplicat pentru credite și au primit integral sumele solicitate în perioada aprilie-septembrie 2016, față de 41 la sută în cazul corporațiilor. În schimb, instituţiile financiare nebancare, aşa numitele IFN-uri, sunt mai permisive şi dau mult mai uşor credite microfirmelor.

 

Bancherii vor să dea împrumuturi firmelor mici şi mijlocii pentru că stau pe munţi de bani, dar spun că existe foarte puţine astfel de societăţi comerciale care se pot califica la un împrumut. Un studiu al Băncii Naţionale a României (BNR) arată că din cele 174 de mii de IMM-uri care au depus bilanțul la Ministerul Finanțelor Publice la jumătatea anului 2016, numai 12.200 pot fi considerate performante din punct de vedere economic, iar dintre acestea, peste 6.600 pot susţine un volum de creditare semnificativ.

 

44% din IMM-uri, îngropate în datorii

Raportul de Stabilitate Financiară al BNR, ediţia 2017, arată că IMM-urile pot fi împărţite în două categorii distincte în funcţie de gradul de îndatorare. Din prima grupă fac parte firmele care nu apelează la împrumuturi şi aici se încadrează o treime dintre IMM-uri, respectiv 56 mii din cele 174 de mii. Cea de a doua grupă, mult mai mare, este formată din firme care au împrumuturi de două ori mai mari decât capitalurile proprii şi care sunt ţinute artificial în viaţă şi nu pot accesa un credit sub nici o formă. Aceste microfirme au datorii mari către terţi. Peste 44 % din IMM-uri aveau un nivel negativ al capitalurilor proprii, ceea ce impune măsuri imediate potrivit reglementărilor în vigoare.

 

O creştere a contribuţiei acţionarilor prin recapitalizarea companiilor care înregistrează un grad ridicat de îndatorare ar contribui la o structură mai echilibrată a surselor de finanţare în cazul acestor firme cu efecte pozitive asupra disciplinei la plată în economie, recomandă specialiştii de la Banca Naţională.

Analiza în structură a creditului nou acordat companiilor nefinanciare arată o orientare mai pronunţată către segmentul corporaţiilor. Fluxurile de împrumuturi noi accesate de firmele mari în anul 2016 au crescut cu 10,4 la sută, în timp ce în cazul IMM s-a înregistrat o diminuare de 12,8 la sută.

 

 

Căte firme au credite la bănci și câte la IFN (decembrie 2016)

Din 608,2 mii companii nefinanciare active, un număr de 68,1 mii de firme au un credit bancar la sfârșitul anului 2016 - respectiv 11,2 la sută, din care 8 la sută doar de la bănci și 3,2 la sută atât la bănci cât și la IFN. Pe de altă parte, alte 26,4 mii de firme au credite luate numai de la IFN-uri, ceea ce arată că multe microfirme care nu se califică la bănci sunt acceptate totuşi de IFN.Problema este că instituţiile financiare nebancare practică dobânzi foarte mari în comparaţie cu băncile.

 

        

                                               Total Pondere în număr firme       (procente)

Număr debitori unici (bănci și IFN)      94.502       15.5

Bănci, total         68.088       11,2

IFN, total  45.787       7.5

Comun bănci și IFN   19.373       3,2

Doar de la bănci 48.715       8,0

Doar de la IFN   26.414       4,3

Sursa: BNR, raport de stabilitate financiară

 

Experţii BNR le recomandă bancherilor să renunţe la procedurile și regulamentele interne greoaie şi să-şi pregătească și motiveze mai bine personalul care intră direct în legătură cu clienții

 

 

Dobânzi mari, pretenţii mici

În timp ce bancherii se plâng că nu au cui să dea credite, IFN-urile sunt în permanenţă creştere. Valoarea împrumuturilor accesate de către companii şi populaţie de la IFN a fost de 24,4 miliarde lei în anul 2016, cunoscând un avans important de 13 la sută comparativ cu anul precedent.

Finanțarea acordată firmelor de către IFN a crescut într-un ritm mai rapid comparativ cu împrumuturile acordate populației -14 la sută comparativ cu 11 la sută în perioada decembrie 2015 – decembrie 2016, arată studiul BNR. “Creditele contractate de firmele mici dețin ponderea majoritară în portofoliul IFN (aproximativ 75 la sută). Portofoliul de credite acordat firmelor este denominat în proporție de 85 la sută în euro, situație ce reclamă o atenție sporită în special în contextul în care majoritatea creditului este direcționat către debitori neacoperiți la riscul valutar”, se arată în raportul citat.

Creditele acordate de IFN companiilor sunt concentrate la nivelul microîntreprinderilor (32 la sută din creditele aferente firmelor) și întreprinderilor mici (29 la sută), în timp ce, după sector, cea mai mare parte a creditării este acordată firmelor din servicii (37 la sută) și comerț (20 la sută). Principalele categorii de împrumuturi pentru companii acordate de IFN sunt de tip leasing financiar (71 la sută în luna decembrie 2016).

 

×