x close

Interesele lui MRU la OMV, ţinute la secret

0
Autor: Vali Blanaru 13 Mar 2012 - 16:31
Interesele lui MRU la OMV, ţinute la secret


Jurnalul National a aratat ieri care sunt legaturile familiei Ungureanu cu OMV Petrom, cea mai mare companie petroliera din Romania. Relatia este insa mult mai veche decat reiesea din declaratiile de avere ale lui MRU si a fost pastrata secreta de acesta, neaparand in niciuna din declaratiile de interese depuse de-a lungul vremii. Nici macar in cea mai recenta, dupa ce a devenit premier, desi atributiile aduse de noua functie sunt cu totul altele decat cele detinute pe cand era director SIE.

18 decembrie 2007. La nici doua saptamani dupa ce domnul Mihai Razvan Ungureanu era validat in functia de director al SIE, Daniela Ungureanu ajunge membru in Consiliul de Administratie al Petromed Solutions, firma detinuta OMV Petrom SA.

Initial, mandatul doamnei Ungureanu a fost pe perioada nelimitata iar ulterior aceasta prevedere a fost modificata, mandatul urmand a expira in data de 30 noiembrie 2015, potrivit datelor furnizate de Oficiul National al Registrului Comertului.

Ungureanu nu a precizat in niciuna dintre Declaratiile de Interese sau de Avere depuse din functia de Director al SIE despre faptul ca sotia sa este administrator la Petromed Solution. Daniela Ungureanu a primit de la OMV in 2009, 2010 si 2011 o suma totala de 255.000 euro (cate 7.000 euro lunar).

Mihai Razvan Ungureanu - Declaratie de interese 2007Mihai Razvan Ungureanu - Declaratie de interese 2008Mihai Razvan Ungureanu - Declaratie de interese 2009Mihai Razvan Ungureanu - Declaratie de interese 2010Mihai Razvan Ungureanu - Declaratie de interese 2011Mihai Razvan Ungureanu - Declaratie de interese 2012Mihai Razvan Ungureanu - Declaratie de avere 2012

8 februarie 2012. MRU este desemnat de presedintele Basescu drept succesorul lui Boc la functia de premier sI apoi este validat de Parlament in aceasta functie. Declaratia de avere din 2011, capteaza interesul presei si apar primele intrebari despre relatia sotiei lui MRU cu OMV.

5 martie 2012. Premierul a declarat la televiziunea nationala ca banii acordati de OMV sotiei sale fac parte dintr-un "proiect social al companiei in cauza, care a implicat medici foarte buni din Romania si din strainatate, la constructia caruia a participat sotia mea, care este un medic anestezist, probabil bun. Se adreseaza persoanelor care sunt in imposibilitatea materiala de a-si rezolva probleme medicale de durata sau urgente si care are, cred, un foarte important rol in societate."

7 martie 2012. Site-ul Guvernului s-a reactualizat cu noile declaratii de avere si interese ale premierului. Ungureanu mentioneaza in declaratia de avere ca sotia sa a castigat 84.000 de euro de la OMV AG pentru servicii de consultanta medicala. In declaratia de interese, in continuare nu apare nicio vorba despre Petromed.

12 martie 2012. In raspunsul primit de Jurnalului National, OMV Petrom sustine cu totul altceva si anume ca Daniela Ungureanu ar fi primit banii in calitate de membru in Consiliul de Administratie al Petromed. "Datorita expertizei si abilitatilor sale profesionale excelente, dr. Ungureanu este membru al Consiliului de Administratie al Petromed", au precizat reprezentantii companiei.

Petromed Solutions este o companie medicala desprinsa din Petrom. Petromed ofera exclusiv angajatilor Petrom servicii de medicina muncii, medicina preventiva si curativa. Prin urmare nu are nici o legatura cu vreun "proiect social al companiei" adresat persoanelor cu probleme materiale, asa cum a declarat premierul.

Credeti ca ANI nu isi face treaba?
In interventia de la televiziunea publica, Mihai Razvan Ungureanu a spus ca nu exista niciun conflict de interese intre functia sotiei sale si postul pe care l-a detinut SIE. "Lucrurile sunt foarte clare. Se uita care este competenta directorului SIE. Se vede foarte clar ca acest conflict de interese nu exista. Chiar credeti ca ANI nu isi face treaba? In momentul in care declaratia de interese este postata pe site asa cum trebuie, ANI vine sa verifice. Eu insumi am intrebat acest lucru, pentru ca am vrut sa fiu sigur ca nu exista nicio abatere de la lege", a spus premierul la TVR. Ungureanu a uitat insa sa spuna ca in niciuna dintre declaratiile de interese nu apare legatura sotiei sale cu Pteromed.

Un oficial public este in conflict de interese atunci cand, in virtutea functiei publice pe care o ocupa ia o decizie sau participa la luarea unei decizii cu privire la care are si un interes personal, potrivit ghidului privind incompatbilitatile si conflictele de interese, elaborat sub obladuirea ANAF si ANI. Recomandarea 10/2000 a Comitetului de Ministri al Consiliului Europei include o definitie a conflictului de interese pentru functionarii publici in articolul 13: Conflictul de interese apare atunci cand functionarul public are un interes personal care influenteaza sau pare sa influenteze indeplinirea atributiilor sale oficiale cu impartialitate si obiectivitate. Interesele private ale functionarului public pot include un beneficiu pentru sine sau pentru familia sa, pentru rudele sale apropiate, pentru prieteni, pentru persoane sau organizatii cu care functionarul public a avut relatii politice sau de afaceri. Interesul personal se poate referi si la orice datorii pe care functionarul public le are fata de persoanele enumerate mai sus".

Citeşte mai multe despre:   mihai razvan ungureanu,   omv

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Afisari: 2641


Mai multe titluri din categorie

Tinerii români vor salarii de început de 1.000 euro

Tinerii români vor salarii de început de 1.000 euro
Tinerii sunt tot mai pretenţioşi când vine vorba să îşi caute serviciu. Chiar dacă nu au experienţă, cer salarii mai mari decât sunt dispuşi să ofere patronii unor debutanţi, vor timp liber...

Romsilva dorește să planteze peste 32 de milioane de puieți. La cât de ridică investiția

Romsilva dorește să planteze peste 32 de milioane de puieți. La cât de ridică investiția
Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - Romsilva urmează să planteze, în campania de primăvară, peste 32 milioane de puieţi, investiţia cifrându-se la 42 milioane lei, se arată într-un comunicat...

Finanţarea programelor de mediu se reduce la jumătate

Finanţarea programelor de mediu se reduce la jumătate
Guvernul va finanţa în acest an proiecte şi programe pentru protecţia mediului în valoare de aproximativ un miliard de lei, constând în alocări bugetare şi credite de angajament, potrivit...

Banii de la Prima Casă au ajuns la bănci

Banii de la Prima Casă au ajuns la bănci
Bancherii au dat startul programului Prima Casă şi au început să primească dosarele celor care vor să-şi ia o locuinţă cu garanţia statului. Fondul de garantare a repartizat fiecărei bănci plafonul de...

SRI, vedeta târgului de joburi de la București

SRI, vedeta târgului de joburi de la București
Galerie Foto Încă de la primele ore ale dimineții, cei mai mulți candidați la un job de top, de la târgul organizat în aceste zile la Sala Palatului, din Capitală, s-au înghesuit să-și depună CV-urile...

Aeroportul Băneasa se redeschide pentru zboruri comerciale

Aeroportul Băneasa se redeschide pentru zboruri comerciale
Directorul general al CNAB Liviu Radu a confirmat redeschiderea pentru zborurile comerciale a Aeroportului Internațional Aurel Vlaicu din Băneasa, închis pentru acest tip de activitate în...

Gabriela Firea doreşte ca acţiunile Metrorex să fie transferate în proprietatea privată a Municipiului Bucureşti

Gabriela Firea doreşte ca acţiunile Metrorex să fie transferate în proprietatea privată a Municipiului Bucureşti
Consilierii generali ai Capitalei urmează să se pronunţe, miercuri, asupra unui proiect de hotărâre prin care se solicită Guvernului emiterea unei hotărâri pentru transferul pachetului de acţiuni ale...

Carpatica Asig a intrat definitiv în faliment. Ce urmează

Carpatica Asig a intrat definitiv în faliment. Ce urmează
Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) anunţă că a luat act de rămânerea definitivă, prin neapelare, a hotărârii nr. 132/16.02.2017, privind deschiderea procedurii de faliment împotriva...

27 martie, termen limită pentru depunerea declaraţiilor fiscale

27 martie, termen limită pentru depunerea declaraţiilor fiscale
Luni, 27 martie, este data limită pentru depunerea declaraţiilor fiscale, se arată într-un comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală remis vineri AGERPRES.  Potrivit Calendarului...

Enel va plăti României 400 milioane de euro anul acesta

Enel va plăti României 400 milioane de euro anul acesta
Enel va plăti statului român despăgubirile de 401 milioane de euro anul acesta, într-o singură tranşă. Compania italiană a anunţat că nu va contesta în nici un fel decizia Curţii...

După 15 ani de pierderi, fraţii Micula pleacă de pe litoral

După 15 ani de pierderi, fraţii Micula pleacă de pe litoral
Decizia fraţilor Micula de a vinde 11 din cele 12 hoteluri pe care le deţin pe litoral a luat prin surprindere piaţa de profil, acesta fiind cel mai mare pachet scos vreodată la vanzare de un operator roman de...

Sfaturi pentru agricultori. Tot ce trebuie să știi despre CULTURA CAISULUI în România

Sfaturi pentru agricultori. Tot ce trebuie să știi despre CULTURA CAISULUI în România
 Cultura caisului este dificilă, deoarece este o specie pretenţioasă la climă şi sol, în plus este afectat de o boala incomplet cunoscută, „pieirea prematură”. Este o specie foarte...

Maghiarii de la OTP vor să cumpere Bancpost

OTP Bank, fostul CEC ungurilor, vrea să facă o ofertă de cumpărare pentru Bancpost şi sunt în tratative să achiziţioneze şi Banca Românească. Grupul maghiar are la dispoziţie un miliard de euro...

Sfaturi pentru agricultori. Cultivarea caisului. Ce trebuie să faci primăvara

Sfaturi pentru agricultori. Cultivarea caisului. Ce trebuie să faci primăvara
Este unul dintre cei mai apreciați pomi fructiferi cultivați în România. Dar cultura caisului este dificilă, deoarece este o specie pretenţioasă la climă şi sol, în plus este afectat de o...

Infrastructura feroviară deraiază fără 29 de miliarde de euro

Infrastructura feroviară deraiază fără 29 de miliarde de euro
Ieri dimineaţă glasul roţilor de tren a amuţit, după ce salariaţii companie de infrastructura CFR SA au declanţat un protest spontat. Zeci de trenuri au rămas blocate şi sute de călători au avut de aşteptat...
Serviciul de email marketing furnizat de