Lăcusta migratoare, între „hrană sustenabilă” și dezastru ecologic

Votul Comisiei Europene pentru Lăcusta migratoare ca „hrană sustenabilă” deschide drumul către viitoarele ferme în care vor fi înmulțite aceste insecte, ca afaceri foarte profitabile în ceea ce se numește astăzi „agricultura viitorului”. Totuși, lăcustele au fost în ultimele milenii cele mai mari nenorociri pentru agricultură, fiind consemnate în istorie mai multe dezastre ecologice provocate de invaziile de neoprit ale acestor insecte. Creșterea lor în ferme ar putea provoca un astfel de dezastru, dacă ar fi scăpate de sub control. Înainte de a se legifera o astfel de posibilitate de a-nmulți lăcustele migratoare în toate statele europene, în mii de ferme, ar trebui să existe măcar un studiu pentru a se înțelege pericolul la care ne expunem prin multiplicarea lor, nefiind experimente de laborator, ci de afaceri ale unor persoane cu minimă instruire.

Lăcusta migratoare a fost asimilată insectelor care pot fi consumate ca „hrană sustenabilă”, după ce s-au făcut studii care atestă valoarea lor nutrițională. Dar nu s-a făcut o analiză a riscurilor pe care le presupune creșterea acestor insecte în ferme, în toate statele europene. Sunt mai multe aspecte care trebuie să fie bine cântărite, înainte de a se permite o astfel de înmulțire a lăcustelor migratoare, pentru a ne asigura mai întâi că nu se poate produce un dezastru ecosistemic prin posibila scăpare de sub control a lăcustelor. Pe același model, energia nucleară poate fi asimilată energiei nepoluante, astfel încât am putea crede că oricine și-a montat panouri solare pe casă își poate construi și o centrală nucleară în curte. Lăcustele migratoare nu sunt la fel ca alte insecte, ci mai degrabă sunt similare cu centralele nucleare, dacă sunt scăpate de sub control. Dezastrul pe care îl pot provoca este foametea. „De o invazie de lăcuste... să ne ferească Dumnezeu! Lăcustele sunt specii care pot parcurge într-o zi 30-40 de kilometri, iar în momentul în care găsesc hrană se așază... și când se ridică rămân acolo doar tulpinile. Mănâncă absolut tot. Tot ce înseamnă parte aeriană, inclusiv plantele spontane din vegetațiile de pajiște. Pot să treacă și pe pomi fructiferi – Doamne ferește! - viță-de-vie, culturi de orice fel. Noi le numim polifage, adică specii care pot să consume plante din familii diferite”, a explicat, pentru Jurnalul, Prof. Univ. Dr. Ionela Dobrin, profesor la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.

Speciile mai productive vor fi preferate

Cu sau fără fonduri europene, unii întreprinzători s-ar putea orienta către creșterea lăcustelor migratoare, începând din primăvara anului 2022, având în vedere faptul că deja există piață de desfacere pentru acestea, după includerea lui de către Comisia Europeană pe lista noilor alimente. Ferme de lăcuste deja există în alte țări. Lăcusta migratoare există în România, dar e ținută sub control de tratamente speciale pentru plante. Au fost câteva situații în care situația s-a scăpat de sub control în unele zone ale țării, însă s-a putut interveni la timp, pentru a se opri un potențial dezastru. Totuși, la fel cum acum ne confruntăm cu o criză de îngrășăminte sau cu una de medicamente pentru tratarea bolilor umane, se poate întâmpla oricând să avem și o criză de tratamente împotriva lăcustelor, astfel încât să nu se poată interveni eficient în combaterea lor, dacă situația scapă de sub control. În plus, lăcusta migratoare care trăiește în țara noastră are un singur ciclu de înmulțire pe an. Dar pentru ferme este nevoie de specii mai productive, astfel încât să se eficientizeze activitatea. Aceste specii pot fi aduse din alte zone ale lumii sau pot fi modificate genetic, la fel cum s-a procedat până acum în privința tuturor plantelor, păsărilor și mamiferelor adaptate la condițiile climatice din România. „În anumite condiții climatice favorabile și cu hrană suficientă, insectele se-nmulțesc mai repede. Ele caută să-și scurteze ciclul biologic. Noi deja avem primăveri timpurii și toamne foarte lungi, insectele se adaptează și se înmulțesc mai repede. Există deja fermieri în Olanda și în Belgia care cresc insecte. Problema este că trebuie să fie ținute sub control. Cred că n-ar trebui să se apuce de o astfel de activitate cineva care nu știe despre ce e vorba. Nu știu ce să răspund la această întrebare. Pot spune doar: Să ne ferească Dumnezeu!”, spune specialista.

Nu există nicio posibilitate de a garanta siguranța

Lăcustele migratoare au fost aprobate de CE ca sigure și sănătoase ca „hrană sustenabilă”, dar este imposibil de garantat că nu vor putea scăpa din fermele în care au fost înmulțite. Astfel de accidente la fermele de lăcuste migratoare, mai ales în timpul verii, ar produce un dezastru ecosistemic, pentru că lăcustele mănâncă tot ce e verde, nu doar lanurile de cereale, în timp record. „Dacă nu suntem responsabili, invazie de insecte poate să apară și într-un bloc, unde apar gândacii de bucătărie. Dacă ne gândim la specii care ar putea fi aduse din alte țări, Lăcusta africană e destul de mare... pe unde trece nu mai lasă nimic... În istoria noastră a fost o invazie foarte gravă pe timpul lui Lăcustă Vodă. A fost cumplit. Ele când se lasă... se înnegrește cerul... Se spune că preoții din Moldova au făcut atunci slujbe cu icoana Maicii Domnului și în urma rugăciunilor a venit un nor de ciori și au scăpat de foamete. Noi, în România, nu am avut probleme cu această specie după 1990, până în anul 2004, când a fost semnalată o problemă în Câmpia de Vest. Există și insecte utile și există un echilibru. Tot ce înseamnă tratament trebuie să se aplice în combaterea acestor specii în momentul în care acestea se înmulțesc și trec peste un anumit prag de dăunare. Doar dacă lucrurile scapă de sub control. Cine vrea să facă o afacere din asta trebuie să se documenteze foarte bine”, mai explică specialista. 

Responsabilitatea celor care vor să producă bani

Cei care le-ar crește în ferme ar trebui să fie responsabili de ținerea lor sub control, însă absolut nimic nu poate garanta că asta se va întâmpla. De la posibila neglijență a fermierului sau nepriceperea lui până la un gest nebunesc de sabotaj, se poate întâmpla orice cu viitoarele ferme de lăcuste, astfel încât se va putea produce oricând o invazie. La fel s-a-ntâmplat și cu fermele de melci care nu au putut fi controlate, iar melcii au migrat și s-au răspândit în proximitate. Lăcusta, însă, parcurge până la 30 de kilometri într-o singură zi. În plus, istoria recentă ne arată că cei care fac afaceri cu fonduri europene nu sunt întotdeauna bine intenționați, iar fraude s-au descoperit deja zeci de mii, în toate țările europene. O finanțare pentru a produce bani cu eforturi minime, pentru a crește lăcuste în loc de plante, păsări și animale, va fi foarte tentantă pentru oricine se gândește să obțină beneficii financiare imediate, cu eforturi minime, fără a se mai gândi la consecințe. Doar dacă analizăm fraudele cu subvențiile de la APIA ne putem da seama cât de mulți sunt tentați să facă orice și cu orice risc, pentru a câștiga bani. Iar înființarea fermelor de lăcuste devine astfel alternativa la anii de secetă sau inundații în care mulți agricultori au pierdut foarte mulți bani. S-ar putea gândi că este șansa lor de a se îmbogăți rapid, fără prea mult efort – exact așa cum s-au gândit și cei care au înființat ferme de melci. Nu se poate garanta în niciun fel ținerea sub control a lăcustelor crescute într-un mediu cu cele mai favorabile condiții de creștere la dimensiuni cât mai mari și de creștere a numărului ciclurilor de înmulțire, pentru a crește cât mai mult productivitatea fermelor, atât în România, cât și în toate celelalte țări europene. „Lăcusta migratoare din România are un singur ciclu de înmulțire pe an. Lăcustele se înmulțesc prin ouă, primăvara, când au condiții optime. În iulie deja sunt insecte adulte. Lăcusta noastră atinge până la 5 centimetri, dar depinde unde trăiește, ce mănâncă, iar în funcție de asta, insectele pot avea anumite dimensiuni. Femelele sunt mai mari decât masculii. Sunt convinsă că se fac cercetări pe zona aceasta a eficientizării unor astfel de afaceri, dar cei care vor să înființeze asemenea ferme trebuie să fie responsabili”, explică Prof. Univ. Dr. Ionela Dobrin. Totuși, nimeni nu poate garanta pentru responsabilitatea crescătorilor, chiar dacă este specificată într-un contract. 

Interzicerea fermelor de lăcuste ar fi soluția cea mai eficientă

Prof. Univ. Dr. Ionela Dobrin spune că pericolul unei invazii de lăcuste nu a fost semnalat în România, până acum. „A fost o singură semnalare, în 2004, în Câmpia de Vest. În anii 60 a mai fost o problemă în zona Deltei. Lăcusta migratoare este și cea mai mare din țara noastră, dar cea mai agresivă din România este lăcusta marocană”, explică specialista. Dar situația se schimbă radical în momentul în care nu mai este vorba despre condițiile naturale, ci de posibilitatea înființării câtorva mii de ferme de lăcuste, unde investitorii sau beneficiarii fondurilor europene își doresc eficientizarea producției. Ceea ce înseamnă că așa cum s-au adaptat struții, smochinele, goji, păsările, mamiferele și plantele exotice în agricultura din România, se pot adapta și lăcustele, pentru maximă productivitate. Adică vom putea avea mii de ferme de lăcuste migratoare de mari dimensiuni, cu mai multe cicluri de înmulțire, care ajung la maturitate exact vara, când se coc grânele. Iar scăparea lor din ferme înseamnă distrugerea în cel mai scurt timp a vegetației, nu doar din proximitatea fermei, pentru că aceste insecte pot parcurge până la 40 de kilometri în fiecare zi. Tratamentele pot fi aplicate pe câteva recolte, dar nu pe absolut toate plantele, pomii fructiferi, vița-de-vie și orice e vegetație în Europa. În plus, costurile pentru combaterea acestor dăunători, în caz de accident care poate produce o invazie s-ar putea ridica peste toate costurile pe care le-am avut în combaterea pandemiei, în timp ce foametea astfel produsă nu va putea fi evitată. O soluție pentru evitarea posibilului dezastru ecologic, economic și social care ar fi astfel produs este chiar interzicerea fermelor de lăcuste. 

În România au fost probleme și cu melcii care au evadat din ferme. De atunci, melcii invadează în fiecare an grădinile. FAO a început din 2003 să discute despre utilizarea Lăcustei migratoare ca sursă de hrană. Sunt țări din Africa unde lăcustele, greierii și viermii albi sunt surse de hrană. Dar nimeni nu a analizat riscurile unei invazii, în urma posibilelor accidente la aceste ferme de lăcuste.

Cred că trebuie documentat acest subiect. Deocamdată, lăcustele nu sunt considerate specie invazivă. De controlat se pot controla, dar problema este că sunt doar anumite produse de protecție a plantelor, grupă în care intră și insecticidele. Facem tratamente pentru alte specii, deci se pot face și pentru combaterea lăcustelor, fără a compromite culturile. 

Cu ce ar putea fi combătute, în caz de invazie

În condiții naturale, Lăcusta migratoare care trăiește în țara noastră iernează în niște formațiuni speciale, numite ouăteci, similare cu cele ale gândacului de bucătărie. Dar în condiții de fermă nu mai iernează, ci vor fi stimulate să-și sporească ciclurile de înmulțire. „Speciile acestea de insecte se înmulțesc foarte mult când au condiții optime de climă și hrană. Pot fi considerate invazive dacă se înmulțesc foarte mult. Lăcusta se înmulțește prin împerechere și depune ouă. În funcție de hrană și condiții climatice, o lăcustă poate avea până la 100 de ouă într-o ouătecă, depuse în stratul superficial al solului. Deocamdată au o generație pe an, cele din România. Dar pot ajunge la mai multe cicluri de înmulțire, dacă au condiții prielnice, insectele având această tendință”, mai explică  Prof. Univ. Dr. Ionela Dobrin. În 2004, când a fost o invazie de lăcuste în Câmpia de Vest, s-a rezolvat problema prin tratamente specifice și s-a intervenit la timp. Ce s-ar întâmpla dacă nu am avea nici cu ce să le combatem? „Altă soluție în afară de tratament la lăcuste nu cred că există. Produsele de protecție a plantelor au anumite substanțe active care le produc moartea instantanee. Se pot aplica alte tratamente la 7-10 zile sau 10-14 zile”, mai spune specialista. Dar o invazie de mari proporții, prin scăparea de sub control a viitoarelor ferme de lăcuste și răspândirea lor pe suprafețe foarte extinse ar însemna tratarea generalizată a vegetației de pretutindeni, ceea ce e imposibil. Chiar dacă s-ar putea face, tratamentul durează două săptămâni, iar lăcustele scăpate dintr-o singură fermă ar termina de mâncat un lan de grâu de 10 hectare în câteva ore, apoi nimei nu poate ști către ce altă sursă de hrană ar urma să se îndrepte.