x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ministerul Finanţelor a împrumutat joi de la bănci 500 milioane lei

Ministerul Finanţelor a împrumutat joi de la bănci 500 milioane lei

16 Iul 2020   •   17:49
Ministerul Finanţelor a împrumutat joi de la bănci 500 milioane lei

Ministerul Finanţelor a împrumutat joi de la bănci 500 milioane lei printr-o emisiune de obligaţiuni scadentă în 2025, la o dobândă de 3,7% pe an.

La licitaţie au participat 7 dealeri primari, cererea totală fiind de 990 mil. lei.

Din suma totală, băncile au oferit în cont propriu 677,5 milioane lei şi în contul clienţilor 140 mil. lei. Ofertele necompetitive s-au ridicat la 172 mil. lei.

În final, suma adjudecată a fost de 500 mil. lei, din care băncile au acoperit în cont propriu 290 mil. lei şi 85 milioane lei pentru clienţi.

Randamentul până la maturitate aferent preţului mediu de adjudecare a fost de 3,79% pe an, în condiţiile în care rata cuponului era de 3,65%.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ministerul finantelor