x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Oferta Clujului, cu 30% mai scumpă decât cea a Bucureştiului

Oferta Clujului, cu 30% mai scumpă decât cea a Bucureştiului

de Valentin Gros22    |    19 Ian 2021   •   08:00
Oferta Clujului, cu 30% mai scumpă decât cea a Bucureştiului

Pandemia de coronavirus a afectat vizibil piața locuințelor. Prețurile solicitate de proprietari au crescut pe durata anului trecut, dar într-un ritm evident inferior celui din 2019. Dintre marile orașe, București se dovedește cel mai afectat, cu o scumpire de-a dreptul infimă, astfel că liderul Cluj-Napoca are de acum un nivel cu 30% mai mare. Brașovul a depășit deja șocul, încheind anul la o cotă mai ridicată decât cea din primăvară, de dinaintea declanșării stării de urgență.

 

Prețurile pe care le cer proprietarii pentru apartamentele scoase la vânzare au crescut în 2020, la nivel național, cu numai 2,2%, până la o medie de 1.371 euro pe metru pătrat, conform indicelui Imobiliare.ro. În anul precedent, majorarea a fost de aproape 4 ori mai mare, 8,2%, de la 1.239 euro/mp în decembrie 2018 până la 1.341 euro/mp în decembrie 2019. Vârful a fost atins în luna când a fost declanșată starea de urgență pentru combaterea pandemiei de coronavirus, martie 2020. Atunci, prețul mediu se cifra la 1.391 euro/mp, cea mai mare valoare de după 2009, anul critic al crizei financiare mondiale care a izbucnit la 15 septembrie 2008.

 

Creștere infimă pe malurile Dâmboviței

 

Capitala a resimțit puternic criza COVID-19. Prețurile apartamentelor din București au urcat anul trecut cu numai 0,8% (cel mai mic avans dintre cele 5 orașe analizate), de la 1.413 euro/mp în decembrie 2019 la 1.425 euro/mp în decembrie 2020. Cu un an în urmă, pe parcursul lui 2019, creșterea a fost de peste 7 ori mai mare, de 5,8%. Cel mai mare preț mediu înregistrat anul trecut în București a fost în ianuarie: 1.449 euro/mp. Un nivel superior nu mai fusese atins din martie 2009, când prețul mediu era de 1.476 euro/mp. 

 

Valuri calme la mare

 

Coronavirusul a domolit avântul domeniului rezidențial și la malul mării. Prețul mediu, la cerere, al apartamentelor din Constanța, a crescut anul trecut cu 2,5%, după ce în 2019 urcase cu 8,3%, așadar a intervenit o atenuare a creșterii de 5,8 puncte procentuale, mai mare decât cea din Capitală, de 5,0 pp. Sau, altfel spus, criza pandemică a atenuat de peste 3 ori creșterea prețurilor la apartamentele din Constanța, care se situau la o medie de 1.240 euro/mp în decembrie 2020, față de 1.210 în ultima lună a anului precedent și 1.117 euro/mp în decembrie 2018. La Constanța, „vârful de pandemie” s-a situat la 1.247 euro/mp în martie, cu doar 7 euro/mp mai mare decât nivelul din decembrie. Aceasta după ce în noiembrie a fost consemnat cel mai mare nivel al anului trecut, 1.253 euro/mp.

 

Creştere timidă pe malul Begăi

 

Și la Timișoara prețurile au înregistrat o creștere slabă, pe fondul crizei COVID-19, de numai 1,5% pe întreg anul trecut, de la 1.273 la 1.292 euro/mp. În 2019 avansul a fost de 5,5%, mai mare de peste 3 ori, sau cu 4 pp. În cursul lui 2020, vârful de preț mediu pe 2020 a fost stabilit în aprilie, 1.325 euro/mp, o cotă superioară nemaifiind atinsă din iunie 2008, când nivelul s-a ridicat la 1.329 euro/mp.

 

Braşovul nu crede în criză

 

Orașul cel mai puțin afectat de pandemie pare să fie Brașovul. La poalele Tâmpei, prețurile au avut anul trecut o majorare de 4,9%, cu doar două puncte procentuale mai mică decât majorarea din 2019. Aceasta în condițiile în care nivelul prețului este unul scăzut, de numai 1.236 euro/mp în decembrie 2020, în creștere de la 1.178 euro/mp la finele lui decembrie 2019. Piața din Brașov poate spune însă că a ieșit din criza COVID-19, pentru că a încheiat anul la un preț mai mare cu 17 euro/mp decât recordul din aprilie, cifrat la 1.219 euro/mp.

54% este creșterea prețului mediu al apartamentelor din România în decembrie 2020 față de decembrie 2014, când a fost înregistrat cel mai mic nivel de după criza mondială, de 891 euro/mp

 

Un nou Beverly Hills la poalele Feleacului

 

Capitala a pierdut supremația pe piața locuințelor, în favoarea Clujului, de aproape 5 ani. Ultima lună când prețul mediu din București se situa deasupra celui din Cluj-Napoca a fost iulie 2015. Atunci nivelul era de 1.077 euro/mp pe malul Dâmboviței și 1.022 euro/mp la poalele Feleacului. Luna următoare, august 2015, proprietarii bucureșteni solicitau în medie 1.086 euro/mp, iar cei clujeni, 1.103 euro/mp. La sfârșitul anului trecut, prețul mediu solicitat de proprietari în cel mai mare oraș din Ardeal era de 1.840 euro/mp, cu aproape 30% mai mare decât cel din București. La finele lui 2019, diferența era mai mică, de 21%. Pe durata lui 2020, Cluj-Napoca a consemnat o nouă creștere-record, de 7,5%. Mai mică totuși cu 2,6 puncte procentuale comparativ cu avansul precedent, de 10,1%, de la 1.555 euro/mp în decembrie 2018 până la 1.712 euro/mp în decembrie 2019.

 

Cum au evoluat prețurile apartamentelor în ultimii 2 ani

 

Decembrie 2020

Decembrie 

2019

Decembrie 2018

Creștere 2020

Creștere 2019

Diferență

România

1.371

1.341

1.239

2,2%

8,2%

6,0 pp

București

1.425

1.413

1.335

0,8%

5,8%

5,0 pp

Cluj-Napoca

1.840

1.712

1.555

7,5%

10,1%

2,6 pp

Brașov

1.236

1.178

1.102

4,9%

6,9%

2,0 pp

Constanța

1.240

1.210

1.117

2,5%

8,3%

5,8 pp

Timișoara

1.292

1.273

1.207

1,5%

5,5%

4,0 pp

Sursa: Imobiliare.ro, calcule Jurnalul

×
Subiecte în articol: apartamente Cluj