x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie OUG privind modificarea Codului fiscal, publicată în Monitorul Oficial

OUG privind modificarea Codului fiscal, publicată în Monitorul Oficial

11 Noi 2017   •   14:50
OUG privind modificarea Codului fiscal, publicată în Monitorul Oficial

Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, adoptată de Guvern în data de 8 noiembrie, a fost publicată vineri seara în Monitorul Oficial. 

"Promovarea acestui act normativ este determinată în principal de necesitatea implementării măsurilor din domeniul fiscal cuprinse în programul de guvernare, a elaborării Legii bugetului asigurărilor sociale de stat şi a Legii bugetului de stat pentru anul 2018, a asigurării predictibilităţii cadrului fiscal aplicabil pentru anul 2018 pentru mediul de afaceri şi a introducerii unor măsuri de consolidare a încasărilor din domeniul impozitului pe veniturile microîntreprinderilor şi TVA", se arată în document. 

De asemenea, promovarea acestor modificări au fost determinate şi de a clarifica urgent situaţiile în care organele fiscale pot refuza dreptul de deducere a TVA, pentru asigurarea aplicării unui tratament unitar tuturor operatorilor economici, prevenirii şi combaterii riscurilor de evaziune fiscală cu produse alcoolice şi tutun prelucrat precum şi de necesitatea reformării sistemelor sociale publice din România în vederea creşterii gradului de colectare a veniturilor la bugetul asigurărilor sociale de stat şi de responsabilizare a angajatorilor în ceea ce priveşte plata la timp a contribuţiilor sociale obligatorii datorate atât de către aceştia, cât şi de către angajaţi. În acest sens se reduce numărul contribuţiilor sociale obligatorii, angajatorul urmând ca, în continuare, să stabilească, să reţină, să declare şi să plătească obligaţiile datorate. 

Potrivit actului normativ, nepromovarea actului normativ ar avea consecinţe negative prin neadaptarea cadrului fiscal la actualele tendinţe de erodare a bazei impozabile aferente impozitului pe profit, prin neintroducerea de măsuri pentru combaterea acestora, poate avea drept consecinţă înregistrarea unei conformări necorespunzătoare şi nu ar putea fi promovate modificările corelative ale legislaţiei din domeniul muncii, sănătăţii, de către instituţiile de specialitate, începând cu aceeaşi dată, respectiv data de 1 ianuarie 2018. 

Prin Ordonanţa adoptată în această săptămână, autorităţile au decis trecerea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat şi diminuarea impozitului pe venit de la 16% la 10%. 

De la 1 ianuarie 2018, nivelul contribuţiilor plătite pentru salariul brut urmează să scadă cu 2 puncte procentuale, de la 39,25% la 37,25%, însă din totalul de 22,75% contribuţii datorate de angajator, 20 de puncte se transferă către salariat. Astfel, din salariul brut, 35% vor fi contribuţii reţinute de angajator în numele salariatului, iar contribuţiile rămase în sarcina angajatorului, respectiv 2,75% (după transferul de 20 puncte la salariat), scad la 2,25% şi vor acoperi riscurile de şomaj, accidente de muncă, concediu medical, creanţe salariale. 

Actul normativ a majorat de la 500.000 de euro la un milion de euro pragul veniturilor necesare pentru ca o companie să fie considerată microîntreprindere, astfel încât toate aceste firme vor plăti un impozit de 1% pe venituri, în loc de 16% pe profit. 

Totodată, a fost eliminată condiţia privind realizarea de venituri din consultanţă şi management în urma căreia, în prezent, firmele care obţin astfel de venituri pot plăti impozit pe veniturile microîntreprinderilor, dacă aceste venituri nu depăşesc 20% din veniturile totale. 

Totodată, în acest sistem au fost incluse şi persoanele juridice care nu intrau sub incidenţa acestui impozit, respectiv persoanele juridice din domeniul asigurărilor, pieţei de capital, din domeniul bancar, al jocurilor de noroc şi din domeniul extracţiei resurselor naturale scopul fiind transpunerea, în legislaţia naţională, a prevederilor Directivei 2016/1164/UE, pentru combaterea externalizării profiturilor companiilor multinaţionale. 

Premierul Mihai Tudose a susţinut că măsurile fiscale adoptate miercuri de Guvern sunt sustenabile şi vor produce efecte pozitive pentru România, inclusiv pensii mai mari. 

"Măsurile fiscale adoptate ieri sunt sustenabile şi vor produce efecte pozitive pentru România, inclusiv pensii mai mari. Vă asigur că vom avea suficienţi bani pentru a ne îndeplini atât programul social de creştere a veniturilor cetăţenilor, cât şi investiţiile în infrastructura rutieră, sănătate şi educaţie. Nu ne lăsăm impresionaţi de cei care vor doar să scoată banii din România. Fac profit pe contribuţia românilor, au venit în România pentru mediul de afaceri favorabil, atunci să ne respecte, pentru că şi noi îi respectăm! Fac profit aici, atunci să plătească aici!", a scris Tudose, joi, pe Facebook. 

Potrivit şefului Executivului, Comisia Europeană, FMI, BERD şi Banca Mondială au revizuit în creştere evoluţia economiei româneşti pentru acest an. 

În data de 9 noimebrie, Comisia Europeană (CE) a revizuit, în sus, estimările referitoare la creşterea economiei şi a deficitului României în 2017 şi 2018, avertizând totodată, că incertitudinile cu privire la politicile guvernamentale ar putea afecta creşterea economică. 

Conform previziunilor economice de toamnă publicate joi de Executivul comunitar, economia românească ar urma să înregistreze un avans de 5,7% în 2017, în creştere semnificativă faţă de estimările cuprinse în previziunile din primăvară care indicau un avans al PIB de 4,3%. 

Alejandro Hajdenberg, reprezentantul FMI pentru România şi Bulgaria a declarat vienri pentru AGERPRRS că este foarte important ca toate măsurile fiscale să aibă în spate un studiu minuţios de impact, iar scopul lor ar trebui să fie reducerea graduală a deficitelor bugetare. 

"Aşa cum am relevat în raportul publicat pe marginea consultărilor în baza Articolului IV, publicat la începutul acestui an, politica fiscală trebuie să aibă ca scop reducerea graduală a deficitului bugetar. Este nevoie de măsuri de consolidare pentru a reduce deficitul până la ţinta pe termen mediu de 1,5% din PIB. La fel de important, politica fiscală trebuie să se bazeze pe măsuri de mare calitate. Considerăm că este foarte important ca toate măsurile să fie subiectul unui studiu minuţios de impact şi să evite volatilitatea inutilă pentru gospodării şi firme", a precizat Hajdenberg, la solicitarea AGERPRES

×