x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Răscoala bogaţilor de la ROMATSA pentru salarii şi sporuri mai mari

Răscoala bogaţilor de la ROMATSA pentru salarii şi sporuri mai mari

de Adrian Stoica    |    31 Mai 2017   •   13:10
Răscoala bogaţilor de la ROMATSA pentru salarii şi sporuri mai mari
Sursa foto: Victor Stroe

Greva controlorilor de trafic de la ROMATSA a dat ieri peste cap planurile de călătorie a mii de oameni. Sindicaliştii care supraveghează autostrăzile aeriene ale României au asigurat în prima parte a zile dirijarea doar a unei treimi din traficul aeronavelor, acesta revenind la normal abia după ora 13 când protestul a încetat. Lipsa unui contract colectiv de muncă şi erorile de management ale conducerii au fost principalele doleanţe ale angajaţilor.

Anul trecut, în România existau în total 552 de controlori de trafic (de rute şi de turn), în condiţiile în care Regia Autonomă Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) are circa 1.500 de angajaţi. Ceea ce face specială în ochii celor mai mulţi dintre români această regie, care este în subordinea ministerului Transporturilor, sunt salariile foarte mari pe care le au angajaţii de aici.

Instanţa: greva este legală

Tribunalul Bucureşti a decis ieri că greva declanşată de controlorii de trafic aerian este legală. Instanţa a respins ca neîntemeiată contestaţia depusă de Regia Autonomă Administraţia Română a Controlorilor de Trafic Aerian - ROMATSA şi a decis că greva este legală. Hotărârea nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Misterul salariilor ameţitoare

Regia ROMATSA este în subordinea Ministerului Transporturilor, dar activitatea sa este tutelată de către „Eurocontrol”, o organizaţie care reuneşte toate entităţile europene care controlează traficul aerian. Potrivit acordurilor europene care asigură funcţionarea Eurocontrol, aceasta primeşte taxele percepute companiilor aeriene pentru serviciile pe care le prestează către ele controlorii de trafic. După ce îşi opreşte o cotă din aceste taxe, restul banilor strânşi sunt redistribuiţi de către Eurocontrol către autorităţile de supraveghere din fiecare ţară europenă, proporţional cu numărul de avioane care îi intră în spaţiul aerian. Astfel, ROMATSA primeşte anual bani de la Eurocontrol, bani pe care îi foloseşte strict pentru autofinanţare.

Statul ia doar taxe pe salarii

ROMATSA nu plăteşte către statul român impozit pe profit, singurele dări care ajung în vistieria statului fiind impozitele pe salarii. De exemplu, la nivelul anului 2016, conform bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat de Ministerul Transporturilor, veniturile totale ale regiei au fost stabilite la suma de 822 de milioane de lei, iar cheltuielile salariale la 396,53 milioane de lei, la care s-au adăugat alte cheltuieli de personal în sumă de 44,32 milioane de lei. Ca şi în cazul altor autorităţi din România care se autofinanţează (ASF, ANRE etc.), aici salariile sunt stabilite fără ca Guvernul să aibă vreun cuvânt de spus. Ele sunt fixate în urma negocierilor dintre sindicaliştii ROMATSA şi conducerea regiei, fiind statuate prin semnarea unui contract colectiv de muncă. În funcţie de cât de bine ştiu să negocieze sindicaliştii, salariile lor sunt completate cu tot felul de sporuri care, practic, aproape le dublează veniturile.

Miza ascunsă: 60 de salarii la pensionarea anticipată

Una dintre nemulţumirile sindicaliştilor care au dus la declanşarea grevei generale de ieri a fost şi neîncheierea unui nou contract colectiv de muncă. Fără el, angajaţii regiei sunt văduviţi de sume consistente. În plus, pe lângă plata a 60 de salarii în cazul pensionării la termen, sindicaliştii vor introducerea în contractul colectiv de muncă a unei prime similare şi în cazul pensionării anticipate. De-a lungul anilor, prin contractele colective de muncă s-a stabilit ca angajaţii regiei să beneficieze, pe lângă salariul de bază, şi de alte drepturi băneşti, cum ar fi:

- prime de fidelitate, de vacanţă, de Paşti, de Crăciun;

- decontarea costului prestaţiilor turistice de care beneficiază angajaţii şi familiile acestora în perioada concediului de odihnă (două vouchere pe an);

- decontarea unei călătorii pe cursele aeriene internaţionale şi a 12 călătorii pe cursele aeriene interne efectuate de angajaţi şi familiile acestora;

- acordarea a 60 de salarii de bază la pensionare;

- ajutoare acordate cu ocazia primei căsătorii, a naşterii/adop- ţiei unui copil; lspor de vechime (până la 25%), pentru condiţii grele (15%), de complexitatea dirijării (24%), pentru lucru în ture (23,5%), de evidenţă statistică, de continuitate, indemnizaţie de conducere;

- adaos lunar pentru întărirea rezistenţei organismului (23,5%).

Planul de performanţă a adus venituri umflate artificial

Anul trecut, regia şi-a estimat greşit veniturile, pierderile generate de această eroare fiind estimate de către Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR) la circa 600 de milioane de lei. În 2014, ROMATSA a trimis către Eurocontrol planul de performanţă pentru perioada 2015-2019, un document care a avut şi avizul ministrului Transporturilor de la acea vreme.

„Problema este că acel plan a fost greşit, regia estimându-şi venituri pe care nu avea cum să le realizeze. Mai mult, conducerea ministerului de anul trecut putea să redeschidă acest plan şi să facă corecţiile necesare, astfel încât ROMATSA să aibă un calcul clar al traficului aerian pe care îl coordonează şi a veniturilor pe care le încasează de la Eurocontrol. Nu a făcut-o”, ne-a declarat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc. Eroarea va fi corectată, ministrul precizând că a semnat scrisoarea de deschidere a planului de performanţă şi urmează ca astăzi să primească de la ROMATSA fundamentarea tehnică pentru modificarea bazei de cost pentru 2018 şi 2019, urmând să o înainteze la Eurocontrol.

Structura personalului în 2014 Potrivit unei note de la începutul anului 2014 semnate de şeful Corpului de Control al premierului Victor Ponta situaţia personalului la acea dată era următoarea:

-număr total de angajaţi: 1552;

- controlori de trafic aerian: 584, respectiv 38%;

- personal de administraţie: 404, respectiv 26%;

- personal de protecţie tehnică a navigaţiei aeriene: 347 de angajaţi, respectiv 22%;

- personal meteorologic aeronautic: 123, respectiv 8%;

- controlori de informare trafic aerian: 79 de angajaţi, respectiv 5%;

- personal de telecomunicaţii aeronautice: 15 angajaţi, respectiv 1%.

Structura personalului în 2015

- număr total de angajaţi: 1.500 ;

- personal operativ: 1.108 din care 57% controlori trafic aerian;

- 31% personal protecţia navigaţiei aeriene;

- 11% personal meteorologic aeronautic;

- 1% personal de telecomunicaţii aeronautice.

 

×
Subiecte în articol: rascoala romatsa salarii sporuri greva