x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Reducerea accizelor la carburanți s-a transmis integral în prețul la pompă de la 1 ianuarie 2020

Reducerea accizelor la carburanți s-a transmis integral în prețul la pompă de la 1 ianuarie 2020

09 Ian 2020   •   13:51
Reducerea accizelor la carburanți s-a transmis integral în prețul la pompă de la 1 ianuarie 2020
Sursa foto: pixabay.com

Reducerea accizelor cu 32 bani/litru (inclusiv TVA), aplicată de la 1 ianuarie 2020, atât pentru benzină, cât şi pentru motorină, s-a transmis integral în preţul carburanţilor la pompă, susţin reprezentanţii Consiliului Concurenţei, în urma monitorizării realizate prin intermediul platformei "Monitorul Preţurilor".

Autoritatea de concurenţă a constatat că preţurile carburanţilor s-au menţinut relativ constante la sfârşitul anului trecut, în perioada de la anunţul privind reducerea accizelor şi până la implementarea măsurii, neînregistrându-se o tendinţă de majorare a acestora.

Toate cele şase mari companii distribuitoare de carburanţi la nivel naţional au redus preţurile cu cel puţin 32 de bani/litru, chiar dacă unele dintre ele au modificat preţurile în două etape şi/sau cu o uşoară întârziere.

Din datele existente pe platforma Monitorul Preţurilor, reiese că OMV, Petrom, Rompetrol şi Lukoil au scăzut preţurile la pompă cu întreaga valoare a reducerii de accize, din prima zi a anului, atât pentru benzină, cât şi pentru motorină.

MOL a aplicat, la 1 ianuarie, reduceri mai mari decât cele rezultate din reducerea accizelor: pentru benzină, 36% din staţii au scăzut preţurile cu 32 bani/litru, restul aplicând reduceri între 34-42 bani/litru, în timp ce pentru motorină 43% din staţii au scăzut preţurile cu 32 bani, restul aplicând reduceri între 34-40 bani/litru.

În reţeaua Gazprom, preţurile carburanţilor au fost diminuate în două etape: -22 bani/litru pe 31 decembrie şi -10 bani/litru pe 1 ianuarie 2020.

SOCAR a transferat integral scăderea accizei în preţuri, dar cu o uşoară întârziere, modificările fiind aplicate în data de 3 ianuarie.

Totodată, în data de 7 ianuarie, majoritatea companiilor au crescut preţurile la pompă ale tuturor produselor cu 4 bani/litru, ceea ce ar putea fi rezultatul creşterii cotaţiilor internaţionale ale produselor petroliere din perioada anterioară.

"Utilizând aplicaţia Monitorul Preţurilor am reuşit să urmărim evoluţia pieţei şi, aşa cum ne-am aşteptat, reducerea accizei s-a resimţit integral în preţul la pompă. Vom continua monitorizarea acestei pieţe şi a comportamentului companiilor, mai ales în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu", a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, citat în comunicat.

În luna iulie 2019, Consiliul Concurenţei a lansat platforma online Monitorul Preţurilor, prin intermediul căreia consumatorii au posibilitatea să afle preţurile practicate de către principalele reţele de distribuţie a carburanţilor auto.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: pret carburanti reducere accize