x close

Salariul minim ar putea ajunge la 2.500 lei

0
21 Apr 2017 - 12:19
Salariul minim ar putea ajunge la 2.500 lei


Legea salarizării va ajunge după minivacanța de Paște pe masa parlamentarilor. Aleșii vor avea de analizat majorări salariale și de 150%, unele aplicabile chiar din prima lună a anului viitor, pentru sănătate, de exemplu.

Mai mult, în comisii va trebui analizată inclusiv ținta pentru 2022 de stabilire a salariului minim la 2.500 lei.

Legea, în forma actuală, ridică salariile medicilor până la un nivel de 3.600 euro, iar premierul și patriarhul vor avea salarii identice. Unele majorări salariale vor fi disponibile chiar din luna iulie, lună în care PSD promite că legea va fi deja în vigoare.

Proiectul de lege stabilește o țintă a valorii salariului minim pentru anul 2022 la 2.500 lei, în condițiile în care acest indicator se află acum la valoarea de 1.450 lei. Creșterea salariului minim este una graduală. Astfel că, de exemplu, din 2018 până în 2020 majorarea este de aproximativ 100 lei pe an, ca din 2020 până în 2022 să asistăm, potrivit proiectului, la o creștere a salariului minim de aproape 375 lei pe an. Legea salarizării prevede raportarea salariilor în plată la salariul minim cu raportul de 1 la 12 între cel mai mic și cel mai mare salariu în plată.

Cel mai mare salariu îl are președintele țării. Astfel că, la un salariu minim de 1.750 lei în 2020, președintele ales va avea un salariu de 21.000 lei, ca în 2022, la un salariu minim de 2.500 lei, venitul primului om în stat să urce la 30.000 lei. Premierul va avea un salariu de 11,5 ori mai mare decât salariul minim, astfel că în 2020 va încasa 20.125 lei, iar doi ani mai târziu 28.750 lei. Salariul premierului va fi identic cu venitul celor doi președinți ai camerelor Parlamentului și al Patriarhului Bisericii Ortodoxe, scrie capital.ro.

Majorări salariale substanțiale primesc în primul rând angajații din sănătate. Legea prevede că salariile medicilor și asistenților cresc de la 1 ianuarie 2018 și cu 125%. Un medic primar va avea salariul de 12.500 lei, la un nivel proiectat pentru anul 2022, iar un medic specialist 9.900 de lei. În timp ce un mediu rezident va putea încasa până la 7.300 lei pe lună, iar un asistent 5.649 lei. Un medic rezident în anul I va fi plătit din prima lună cu 5.700 lei. În învățământ, majorările salariale ajung până la 150%.

Sursa: romaniatv.ro


 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Afisari: 2222


Mai multe titluri din categorie

Funcţionarii publici, spor pentru muncă vătămătoare

Funcţionarii publici, spor pentru muncă vătămătoare
Funcţionarii publici şi personalul contractual din administraţia publică locală vor primi un spor pentru condiţii vătămătoare de muncă cuprins între 5 şi 15% din salariul de bază, potrivit unui...

Harta pe judeţe a celor mai mari companii. Firmele străine domină trei sferturi din ţară

Harta pe judeţe a celor mai mari companii. Firmele străine domină trei sferturi din ţară
Investitorii străini deţin cea mai mare firmă, după cifra de afaceri, în 33 de judeţe, din cele 41 plus Bucureştiul. Aceştia au venit din toate colţurile lumii - Canada, Africa de Sud, SUA, India, Rusia,...

Românii cumpără maşini care poluează

Românii cumpără maşini care poluează
Vânzările de autoturisme au crescut cu 17,1% în primele şase luni ale acestui an comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Este vorba despre 71.603 de unităţi, din care 66% au fost achiziţionate ...

Agricultura nu-i o „nucă tare” pentru proprietarii români de livezi de nuci. Află ce trebuie să faci ca să ieși în profit (sfaturi pentru agricultori)

Agricultura nu-i o „nucă tare” pentru proprietarii români de livezi de nuci. Află ce trebuie să faci ca să ieși în profit (sfaturi pentru agricultori)
România ar putea redeveni, în patru-cinci ani, cel mai mare producător de nuci pe plan mondial, iar acest statut ar putea sprijini şi dezvoltarea agriculturii locale, consideră preşedintele unei...

5 idei de afaceri profitabile la sat (sfaturi pentru agricultori)

5 idei de afaceri profitabile la sat (sfaturi pentru agricultori)
Persoanele care locuiesc la țară și dețin suprafețe mici de teren își pot completa veniturile cu câteva sute sau chiar mii de euro, deschizând o afacere pe cont propriu. De multe ori, una dintre...

La fiecare 10 lei daţi statului, bucureştenii primesc doi lei

La fiecare 10 lei daţi statului, bucureştenii primesc doi lei
Regiunea Bucureşti-Ilfov este cel mai mare contributor la bugetul de stat, dar cu toate acestea de la centru se întorc aici cei mai puţini bani. La nivelul anului trecut, ANAF a colectat 199,45 miliarde de lei,...

Impozitul în HoReCa, noi probleme. Şeful ANAT: „Noaptea minţii!” 

Impozitul în HoReCa, noi probleme. Şeful ANAT: „Noaptea minţii!” 
Hotelierii mai au timp până pe 25 iulie să plătească noul tip de impozit specific, intrat în vigoare la începutul acestui an. Contribuabilii din turism şi alimentaţie publică au însă o...

Roșiile pentru diabetici aduc profituri și sănătate (sfaturi pentru agricultori)

Roșiile pentru diabetici aduc profituri și sănătate (sfaturi pentru agricultori)
Pentru cei mai mulți dintre noi, alimentația sănătoasă înseamnă, înainte de toate, să alegi ingrediente naturale, să nu faci excese alimentare și să te înscrii pe o linie de mijloc...

Comisarul Corina Crețu a aprobat 266 milioane euro pentru apă potabilă mai sănătoasă în România

Comisarul Corina Crețu a aprobat 266 milioane euro pentru apă potabilă mai sănătoasă în România
Fondul de coeziune al Uniunii Europene investeşte 266 de milioane de euro în patru mari proiecte de infrastructură şi de gestiune a apei din România. "Aceste proiecte ale politicii de...

Hidroelectrica va plăti integral dividendele pe 2016, în valoare de 1,036 miliarde lei

Hidroelectrica va plăti integral dividendele pe 2016, în valoare de 1,036 miliarde lei
Hidroelectrica va plăti integral dividendele aferente exerciţiului financiar 2016, în valoare totală de 1,036 miliarde de lei, celor doi acţionari, Ministerul Energiei şi Fondul Proprietatea, acestea...

Începe reabilitarea liniei CFR Simeria - Curtici - Frontieră

Începe reabilitarea liniei CFR  Simeria - Curtici - Frontieră
Ministrul Transporturilor a emis autorizaţia de construire pentru executarea lucrărilor de de reabilitarea a liniei de cale ferată Simeria – Curtici – Frontieră, parte componentă a Coridorului IV Pan Eur...

Celebrul brand Murfatlar a ajuns pe mâna unor afacerişti obscuri

Celebrul brand Murfatlar a ajuns pe mâna unor afacerişti obscuri
Marca Murfatlar, unul din brandurile de referinţă ale României, a ajuns în posesia unor afacerişti obscuri. Firma-mamă şi toate societăţile din grupul Murfatlar se află în insolvenţă din...

Depozitarul Central va distribui dividende pentru Conpet SA

Depozitarul Central va distribui dividende pentru Conpet SA
Depozitarul Central va distribui dividende pentru Conpet, începând de joi până pe 31 decembrie 2017, se arată într-un comunicat de presă al Depozitarului Central remis, miercuri,...

Şeful ANAF a fost demis

Şeful ANAF a fost demis
Galerie Foto Bogdan Stan, preşedintele ANAF, a fost demis ieri de premierul Mihai Tudose. Şeful Guvernului s-a arătat nemulţumit de activitatea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care a colectat cu 97 de milioane de...

Campioni la contribuţii sociale. România, locul 7 din 27 în UE

Campioni la contribuţii sociale. România, locul 7 din 27 în UE
Patronii români fac eforturi mari să plătească taxele pe muncă, în condiţiile în care s-a majorat salariul minim. România a ajuns statul cu al 7-lea cel mai mare cost al contribuţiilor de...
Serviciul de email marketing furnizat de