x close

Se relansează fondurile europene

0
Autor: Diana Scarlat 04 Feb 2016 - 22:45
Se relansează fondurile europene


Ministerul Fondurilor Europene promite urgentarea procedurilor pentru accesarea banilor de la UE. Noua perioadă de contractare a întârziat deja doi ani. Peste trei miliarde de euro vor fi alocate vechilor proiecte neterminate. Noile proiecte vor fi depuse într-un sistem electronic încă neterminat.

Problemele care au determinat întârzierile încă nu au fost rezolvate, însă reprezentanţii ministerului dau asigurări că peste o săptămână se vor publica normele de aplicare pentru legea care reglementează accesarea acestor fonduri. De asemenea, sistemul electronic integrat, în care vor fi depuse şi verificate toate proiectele, şi-a depăşit termenul de finalizare, dar ar trebui să devină funcţional pe 19 februarie.

Primele finanţări din bani europeni pe noul exerciţiu financiar 2014- 2020 se vor face pentru vechile proiecte rămase neterminate, care au fost fazate, astfel încât statul român să nu piardă banii. „Aceste proiecte sunt în cea mai mare parte cele de infrastructură sau de mediu, beneficiarii fiind instituţii ale statului.

Dacă nu s-ar fi reuşit fazarea lor şi finanţarea următoarelor etape, banii pentru finalizare ar fi fost plătiţi de la bugetul statului, dar ar fi trebuit să se dea înapoi şi finanţarea iniţială, deci s-ar fi pierdut mult mai mult”, explică ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu. Alte proiecte care vor începe sunt pe Competitivitate. „Este primul program pentru care s-au lansat deja cereri de finanţare, pe şapte domenii. Singurul program pe care încă avem probleme este Programul Operaţional Capital Uman, unde până în prezent nu s-a lansat niciun ghid”, a mai explicat ministrul de resort.

S-a mai analizat şi posibilitatea de finanţare a unor proiecte naţionale, dar foarte puţine au îndeplinit criteriile necesare pentru a beneficia de banii de la UE. „Doar 66 din circa 1.000 de proiecte pe care le-am analizat pot să fie finanţate. În general sunt probleme la procedurile de achiziţii publice, care nu îndeplinesc toate condiţiile legale cerute de CE”, a mai spus ministrul Aura Răducu.

Până la sfârşitul lunii martie mai pot fi analizate şi alte proiecte publice care ar putea beneficia de banii alocaţi României în perioada anterioară, 2007-2013, astfel încât să crească gradul de absorbţie de la 60% în prezent, la aproximativ 80%. Pentru noul exerciţiu financiar s-ar putea cheltui circa 1 milion de euro, bani deja alocaţi României.
 

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



 
Afisari: 3067


Mai multe titluri din categorie

Castelul Bran: Turnul porţii va fi restaurat

Castelul Bran: Turnul porţii va fi restaurat
Turnul porţii, principala cale de acces în incinta Castelului Bran, a intrat într-un proces de restaurare, lucrările urmând să se încheie la sfârşitul lunii octombrie, se arată...

KazMunayGas a demarat acţiunile în justiţie împotriva României

KazMunayGas a demarat acţiunile în justiţie împotriva României
Galerie Foto Compania Naţională de Petrol şi Gaze din Kazahstan, KazMunayGas, a demarat acţiunile în justiţie împotriva României, după ce procurorii DIICOT au instituit sechestru pe rafinăria Petromidia,...

Guvernul lansează „Casa Verde" şi ''Casa Verde Plus"

Guvernul lansează „Casa Verde" şi ''Casa Verde Plus"
Ministerul Mediului a lansat, ieri, în consultare publică, programele ''Casa Verde" şi ''Casa Verde Plus" dedicate celor care doresc finanţare pentru dotarea caselor cu sisteme de...

Pensionarul-şef de la „banca pensionarilor”

Pensionarul-şef de la „banca pensionarilor”
După ce am aflat recent că guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, este un tânăr pensionar, am descoperit că încă un stâlp al finanţelor româneşti de după 1990 conduce o bancă  din poziţ...

Şantier militar, transformat într-un atelier de tinichigerie

Şantier militar, transformat într-un atelier de tinichigerie
Galerie Foto Fostul şantier militar din Mangalia supravieţuieşte graţie unui război de gherilă pe care unicul său acţionar, statul român, îl duce cu economia de piaţă. Şantierul militar, actualul Şantier...

Câştigul din plasamente vine la pachet cu riscul

Câştigul din plasamente vine la pachet cu riscul
Investiţiile în fondurile mutuale nu mai aduc nici pe departe  randamentele de acum câţiva ani. Mai mult, plasamentele  în fondurile de acţiuni şi în cele mixte s-au dovedit...

Locuri de muncă. Peste 25 de mii de joburi vacante, la nivel naţional

Locuri de muncă. Peste 25 de mii de joburi vacante, la nivel naţional
 Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) pune la dispoziţia persoanelor aflate în căutarea unui job un număr de 25.423 locuri de muncă vacante la nivel naţional, cele mai multe...

Astra, ultimul termen pentru bani

Astra, ultimul termen pentru bani
Potenţialii creditori ai societăţii de asigurare Astra mai au la dispoziţie doar trei zile pentru a solicita de la Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) plata despăgubirilor cuvenite conform prevederilor...

„La famiglia” se tot lipește de banii CFR Iași

„La famiglia” se tot lipește de banii CFR Iași
Regionala CFR Iași este controlată de ani de zile de grupuri de interese care câștigă pe bandă contracte de la compania de stat. Este concluzia unui  raport de control al Curţii de Conturi Iași,...

Producţia record de prune ne bagă în liga greilor

Producţia record de prune ne bagă în liga greilor
Semne bune are anul acesta pentru producția de prune, deși ploile și vremea rece de la începutul anului păreau că vor pune la pământ și aceste culturi. Acum în livezi se muncește de zor, iar...

Datoria publică, un bolovan tot mai greu

Agenţia Fitch a retrogradat ratingul României pentru datoriile pe termen lung în monedă locală la "BBB minus", de la "BBB", dar l-a menţinut pe cel pentru datoriile pe termen lung...

Tranzactie IMPORTANTA. Verizon preia operaţiunile de bază ale Yahoo!

Tranzactie IMPORTANTA. Verizon preia operaţiunile de bază ale Yahoo!
Gigantul american din domeniul Internetului - Yahoo! a anunţat luni că a ajuns la un acord cu operatorul de telecomunicaţii Verizon Communications Inc pentru a-i vinde operaţiunile sale de bază în schimbul...

Minerii sunt revoltați de amânarea Legii energiei

Minerii sunt revoltați de amânarea Legii energiei
Sindicatele din sectorul energetic acuză Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) și Consiliul Concurenței că au blocat schimbarea Legii energiei pentru a le facilita în...

Păcătoşii fac bugetul. Cât îi costă viciile pe români

Păcătoşii fac bugetul. Cât îi costă viciile pe români
Unul din patru români fumează şi bea alcool în fiecare zi, fiecare dintre noi savurează măcar o jumătate de ceaşcă de cafea dimineaţa, iar mai bine de 1,5 milioane de conaţionali joacă la păcănele...

În ce sectoare din mediul privat au crescut salariile

Primele şase luni ale acestui an au adus o creştere a bonusurilor şi salariilor pentru angajaţii din mediul privat, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată o analiză a unei companii de resurse umane....