x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Serviciile de curatenie iau avant

Serviciile de curatenie iau avant

09 Sep 2004   •   00:00

BUSINESS

Birourile de firme reprezinta principalii clienti ai serviciilor profesionale de curatenie. Business-ul se poate incepe relativ usor, dar presupune multa organizare. Dezvoltarea unui numar tot mai mare de afaceri a dus la aparitia a inca unei activitati economice: serviciile profesionale de curatenie. Birourile de firme reprezinta principalii clienti. Business-ul poate fi inceput relativ usor, dar presupune multa organizare.
ADRIAN MIHAI

De la doi angajati in 1997 si o investitie initiala de 25.000 de dolari, firma Perfect Clean Intenational a ajuns la aproape 220 de salariati si o cifra de afaceri de 800.000 de euro. Primul client, care, de altfel, utilizeaza si acum serviciile, a fost firma unui prieten al intreprinzatorului, ne spune Simona Spatacean, director executiv al Perfect Clean. "La inceput nu exista un set de tarife, fiecare punea un pret, dupa ureche. In 2000 s-a format deja o piata", descrie directoarea inceputurile serviciilor de curatenie in Romania. Din 2001 s-a observat o dezvoltare mai puternica a pietei. Acum se inregistreaza o crestere anuala de 20-30%. "Cererea este foarte, foarte mare. Noi ne acoperim 100% programul", ne spune sursa citata, in conditiile in care firma nu a facut o publicitate agresiva, ci s-a bazat mai mult pe reclama din Pagini Aurii si recomandarile facute de clientii multumiti.

SI ROMANII. Daca, la inceput, la servicii apelau doar firme straine sau mixte, acum au inceput sa foloseasca serviciile de curatenie si firmele romanesti, si chiar persoanele fizice. Ambasada Americii si consulatul sunt clientii principali ai firmei, dar pe lista mai figureaza banci si institutii de stat. Clientii "de stat" sunt foarte greu de obtinut. Principalul criteriu de alegere a furnizorilor este tariful, conditie in care este afectata calitatea. "Daca vrei sa fii recomandat mai departe, nu poti sa mergi cu un pret mic in ideea ca vei folosi niste detergenti mai ieftini, mai putini oameni. Cine intra in respectiva institutie nu recomanda mai departe firma", considera Spatacean.

FLUCTUATII. Surprinzator poate, dar in acest domeniu este foarte greu sa gasesti forta de munca. "Este o fluctuatie incredibila. Schimbam cam 50-60 de oameni lunar", afirma directoarea. Cauza? "Nu prea vor sa munceasca". Cel mai solicitat serviciu, pe langa contractele permanente, este cel pentru curatenia facuta dupa constructor, solicitat in special din zona de nord a Bucurestiului. Pe locul urmator se afla serviciile speciale de curatat covoare. Oferta urmeaza cererea. Un client a dorit sa scape de grija administrarii cladirii si a solicitat acest serviciu firmei, care l-a introdus apoi in oferta de baza. "Concurenta demna de luat in seama este formata de 4-5 firme cu care ne intalnim la negocieri", releva Spatacean. "Ca sa reusesti in domeniul curateniei profesionale, trebuie sa multumesti cat mai bine clientul, sa nu te lasi pacalit de concurenta oferind tarife prea mici, pentru ca altfel risti sa pierzi alti clienti", considera directoarea.

SECRETE

"Firma de curatenie trebuie sa isi faca treaba cat se poate de repede si de discret. Trebuie sa se vada efectul, dar nu si momentul in care se produce" - Cristina Sima, director Crisstal Serv

AVANTAJELE MESERIASILOR

Avantajele utilizarii serviciilor profesionale de curatenie, vazute de Simona Spatacean, director executiv al Perfect Clean:
  • asigurare de business - pentru pagubele produse de angajatii firmei de curatenie
  • calitatea - o menajera nu poate oferi acelasi standard
  • timpul - ce face o menajera intr-o zi face o firma in 3-4 ore
  • securitatea - angajatii firmei sunt atent selectionati

    PERFECTIONARE CONTINUA

    Cristina Sima a testat timp de aproape un an si jumatate domeniul serviciilor de curatenie. Dupa ce a capatat ceva experienta si a vazut ca exista o cerere importanta, a decis ca are nevoie de o firma al carei nume sa fie reprezentativ pentru domeniul de activitate si i-a spus: Crisstal Serv. Noua firma are deja aproape un an de existenta si o cifra de afaceri estimata pentru 2004 de un miliard de lei. Suma investita, ca sa poata incepe afacerea, a fost de 160 de milioane de lei, iar in lunile urmatoare au mai fost investite 3-400 de milioane de lei. Strategia intreprinzatoarei a fost aceea de a perfectiona mai intai serviciile pentru ca abia apoi sa investeasca in publicitate. "De fiecare data, clientii i-am obtinut prin demonstratii", spune Sima. Sunt din ce in ce mai multe firme, concurenta este foarte stransa. Doar calitatea serviciului te tine pe piata", considera directoarea. Firma are acum 12 oameni care muncesc la curatenie. Predomina femeile, pentru ca au notiunea de curatenie. La covoare insa sunt preferati barbatii, pentru ca au mai multa putere. Fluctuatia personalului este una din problemele cu care se confrunta intreprinzatoarea. Pentru moment, ea se pare ca a gasit solutia. Fiecare din cei 12 angajati va deveni sef de echipa pana la sfarsitul anului.
  • ×
    Subiecte în articol: economic firma serviciile curatenie