x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Sfaturi pentru agricultori. Ce tratamente pot aplica apicultorii în această perioadă?

Sfaturi pentru agricultori. Ce tratamente pot aplica apicultorii în această perioadă?

12 Noi 2016   •   18:18
Sfaturi pentru agricultori. Ce tratamente pot aplica apicultorii în această perioadă?

În ultima lună de toamnă, apicultorii trebuie să-și pregătească stupii de iernat. Unii specialişti susţin că o hrană îndestulată este îndeajuns pentru ca albinele să treacă cu bine de iarnă, însă la fel de importantă este şi asigurarea căldurii şi a liniştii în stupină.

Răzvan Coman, director tehnic la Asociaţia Crescătorilor de Albine din România spune că iarna nu se pot aplica tratamente însă, în perioada aceasta, dacă temperaturile sunt mai ridicate, tratamentele prin fumigaţii sunt chiar indicate:

"Iarna nu se aplică tratamente dar, în perioada aceasta, cum a fost săptamana aceasta cu peste 16 grade, chiar sunt indicate. În literatura de specialitate nu o să găsiţi dar, datorită evoluţiei pe care au înregistrat-o bolile în ultimii ani, în perioadele în care sunt temperaturi mai mari de 15 grade, se poate efectua un tratament prin fumigaţii" - spune Răzvan Coman.

Răzvan Coman mai spune că ramele pentru molii, pe timpul iernii..........

Află mai mult AICI

 

×