Bătaie de joc în format electronic: noul SEAP. Sistemul de achiziţii publice, făcut să ascundă informaţiile

Noul Sistem informatic colaborativ pentru mediu performant de desfăşurare al achiziţiilor publice (SICAP) se dovedeşte, la aproape un an de la lansare, un instrument menit mai degrabă să ascundă informaţiile publice, în loc să asigure o transparenţă a cheltuirii banilor statului. Prezentat ca cel mai modern sistem de acest gen din Europa, site-ul se dovedeşte un coşmar pentru cei interesaţi să vadă cum sunt folosite fondurile publice. Majoritatea informaţiilor esenţiale fie lipsesc, fie sunt aproape imposibil de obţinut. Totul, pentru 27 de milioane de lei, bani încasaţi de UTI, cea care a realizat şi vechiul Sistem Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), de asemenea plin de erori şi greu de utilizat.

SICAP refuză să ofere vreo informaţie despre contractele publice primite de o firmă, deşi prezintă opţiuni de căutare cât se poate de stufoase. Practic, orice tentativă de interogare este soldată eşecului, chiar dacă sunt respectate întocmai nenumăratele filtre de căutare impuse de sistem. În schimb, site-ul oferă imediat informaţii despre achiziţiile făcute de o instituţie publică, asigurând astfel doar o transparenţă parţială. Pentru a afla însă ce contracte primeşte o companie oarecare trebui să deschizi absolut toate anunţurile postate, ceea ce face imposibil orice demers de a afla unde se duc banii publici. În plus, conţinutul SICAP este extrem de lapidar: în anunţurile de atribuire nu există caietul de sarcini al achiziţiei, lista participanţilor la licitaţie, persoanele responsabile din partea autorităţii contractante etc. Una peste alta, sistemul pare a fi special gândit şi creat pentru a restricţiona accesul la informaţiile privind achiţiile publice.

Greşeli de scriere plătite cu milioane

SICAP preia, în schimb, de la vechiul SEAP, o eroare de scriere, chiar pe pagina principală. Astfel, în câmpul de căutare, cel oricum total inutil, trebuie să introduci „CIF sau deumire ofertant câştigător”. Un „n” lipsă care nu a fost introdus nici după aproape un an de la lansarea site-ului, nefiind probabil inclus în zecile de milioane de lei plătite de stat pentru realizarea SICAP.

17 milioane de euro a plătit până acum statul pentru SEAP şi SICAP

Sistemul preia astfel tradiţia SEAP, care menţine de mai bine de un deceniu o eroare similară pe prima pagină, unde apare scris „ofertant câştigătior”. Un „i” în plus, de această dată, pentru a compensa parcă litera mâncată de pe SICAP. Reamintim că vorbim, totuşi, despre două site-uri pentru care statul plăteşte sume uriaşe de bani, în schimbul cărora cei care le realizează nu se sinchisesc măcar să îndrepte greşeli penibile de scriere.

Aproape 20 de ani de erori

SICAP trebuia să fie gata în 2016, dar furnizorul UTI şi subcontractorul Total Soft l-au terminat abia în aprilie 2018, când a fost lansat cu mare tam-tam de Agenţia pentru Agenda Digitală a României (AADR). De atunci, sistemul a mers prost, iar senzaţia de neterminat, de improvizare, s-a păstrat până în prezent. Întregul sistem de achiziţii publice al României a fost realizat şi întreţinut, încă de la început, de UTI.

Piaţa achiziţiilor publice din România s-a ridicat în anul 2017 la circa 22 de miliarde de euro, echivalentul a 12% din PIB-ul ţării

Pe lângă SICAP, compania abonată la banii publici a primit 4,5 milioane de euro, în anul 2002, pentru crearea SEAP, iar în 2014 încă 6,5 milioane de euro pentru modernizarea sistemului. În prezent, SICAP şi SEAP funcţionează în paralel, ultimul urmând să fie închis la o dată încă necunoscută.

Datornicii la stat, la secret

Restricţionarea accesului la informaţiile de interes public pare a fi, de altfel, o meteahnă generalizată la nivelul instituţiilor statului. Astfel, dacă SICAP/SEAP fac tot posibilul pentru a oferi cât mai puţine date despre cine încasează banii publici, ANAF a decis să nu mai facă publice numele datornicilor la stat. Pe site-ul Fiscului există în continuarea secţiunea „Obligaţii restante către bugete”, dar atât. Orice tentativă de a accesa lista datornicilor, persoane fizice sau juridice, este inutilă, la fel şi încercarea de a căuta un debitor după nume. Practic, nu mai poţi afla acum cine nu îşi plăteşte dările la stat, fie că vorbim din perspectiva partenerului de afaceri care vrea să vadă cu cine are de-a face sau a contribuabilului care are dreptul să ştie de ce nu sunt bani de salarii sau pensii.