x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Surplusul de energie electrică produsă pentru consum propriu ar putea fi vândut furnizorilor

Surplusul de energie electrică produsă pentru consum propriu ar putea fi vândut furnizorilor

26 Iun 2018   •   19:40
Surplusul de energie electrică produsă pentru consum propriu ar putea fi vândut furnizorilor

Surplusul de energie electrică produsă pentru consum propriu, provenită din resurse regenerabile, va putea fi cumpărat de furnizorii de energie electrică, potrivit unui proiect de lege adoptat marţi de plenul Camerei Deputaţilor. 

"Familiile care produc energie electrică pentru consum propriu, provenită din surse regenerabile, vor putea vinde eventualele surplusuri furnizorilor de energie electrică, conform unei modificări propuse de UDMR, preluate şi adoptate de comisia de specialitate, la un proiect de lege adoptat marţi în calitate de for decizional de Camera Deputaţilor", se arată într-un comunicat remis AGERPRES de UDMR. 

"Lipsa lemnelor de foc este o problemă serioasă cu care se confruntă localităţile rurale. Modificarea propusă de UDMR şi adoptată în unanimitate de comisia de specialitate a Camerei inferioare a Parlamentului, care a fost astfel inclusă în textul final al legii adoptate astăzi, reprezintă o soluţie pentru cei care ar compensa lipsa lemnelor de foc din gospodării cu energie electrică produsă din surse regenerabile", a declarat liderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor, Attila Korodi Attila, după votul din plen. 

Camera inferioară a Parlamentului a dezbătut marţi un proiect de aprobare a unei OUG care viza stimularea producţiei de energie electrică din surse regenerabile şi care a fost modificat de legiuitorii UDMR în timpul lucrărilor din comisiile de specialitate pentru a include posibilitatea ca surplusul de energie electrică produs pentru consum propriu să fie cumpărat de furnizorii de energie electrică venind astfel în ajutorul celor care caută o soluţie la problema lipsei lemnelor de foc din gospodării, se precizează în comunicatul citat. AGERPRES

×