Ultimii la fericire din UE. Calitatea vieţii, un concept care la români defineşte dezastrul

Locuri de muncă plătite corespunzător, servicii publice de educație și sănătate de calitate, o infrastructură naţională bună sunt tot atâtea elemente care concură la definirea bunăstării unei naţiuni sau a ceea ce sociologii sintetizeză prin conceptul de calitate a vieţii. Toate datele disponibile indică însă faptul că România se plasează la distanțe mari de celelalte țări europene la toți indicatorii calității vieții, inclusiv în comparație cu grupul celorlalte țări foste socialiste (UE 8).

Potrivit raportului  „Starea Socială a României. Calitatea vieţii: situaţia actuală şi perspective pentru 2038”, publicat recent de către Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii al Academiei Române, rata ocupării în România a fost în 2015 de 66,0% față de media UE2, reprezentând una dintre cele mai scăzute din Europa. Locurile de muncă salariale, care oferă venituri mai ridicate, relativ sigure și însoțite de asigurări sociale și de sănătate, s-au redus de la începutul tranziției la aproape jumătate, de la peste 8,1 milioane în 1990, numărul salariaților oscilând între 4,6 și 5 milioane între 2000-2015.

Dezechilibrul stării sociale

Raportată la celelalte țări europene, „starea de satisfacție” a românilor este la distanță mare, chiar față de celelalte țări în tranziție (UE 8), cu excepția Bulgariei. Ţările vechii uniuni (UE 15) oferă un grad de satisfacție de  83%, iar cele foste comuniste care au realizat o tranziție relativ bună prezintă o satisfacție cu viața apropiată de starea de echilibru: 76%. La noi, doar 59% din români se declară satisfăcuți de viața lor. Un procent pe care cercetătorii de la ICCV spun că reprezintă indicatorul unui dezechilibru al stării sociale a societății românești.

Politica salariului mic

„Cu excepţia Bulgariei, în România se înregistrează cele mai mici salarii, iar vinovată de această situaţie este productivitatea scăzută” este justificarea pe care românii o aud cel mai des când vine vorba despre nivelul scăzut al salarizării. Raportul cercetătorilor de la ICCV pune sub semnul întrebării  această explicaţie care pasează responsabilitatea pe umerii salariatului. „Cauzele stau însă în altă parte: prăbușirea sferelor cu munci cu valoare ridicată (dezindustrializarea), tehnologia depășită în multe domenii și, în special, management deficitar.

Se ignoră însă și un factor politic: întreaga tranziție a fost dominată de politica salariului mic.

„Un nivel redus al salariilor a fost considerat un factor cu efect pozitiv asupra creșterii economice: atrage investiții, mai ales din străinătate”, se precizează în raport. Politica pro-profit, complementar cu prăbușirea capacității de negociere a angajaților, explică situația actuală a raportul dintre muncă și profit. De asemenea, erodarea şi marginalizarea poziției sindicatelor, a făcut  mult mai comodă creșterea producției prin sacrificarea muncii.

Munci necalificate şi prost plătite

Interpretând datele statistice, raportul ajunge la o concluzie îngrijorătoare: munca nu reprezintă o cale sigură de evitare a sărăciei. Dezindustrializarea a dus la scăderea oportunităților ocupaționale cu calificare ridicată. Raportul relevă că la nivel naţional s-a  creat un fenomen de subocupare și de degradare a capacităților existente.

Multe dintre calificările din zona industrială au devenit inutile, iar pentru mulţi singura soluţie a fost întoarcerea în mediul rural, asigurându-şi traiul din activități pentru care nu se cere o calificare specială. O altă categorie a optat pentru migrarea în Occident unde prestează munci slab calificate.

De asemenea, ocuparea în agricultură este o problemă critică a României.  Peste două treimi din populația ocupată în rural desfășoară activități pe cont propriu și/sau activități neremunerate, în cadrul familiei. Cele mai multe dintre aceste persoane reprezintă un segment extrem de vulnerabil, neasigurat social și medical și care se zbate la limita supraviețuirii. Caracterul rudimentar al agriculturii românești este probat și de cel mai mic procent al ocupării salariale în agricultură (5,2%), în condiţiile în care în Bulgaria, salariații reprezintă 46% din populația ocupată în agricultură, în timp ce în Slovacia acest procent depășește 80%.

Marginalizarea socială a tinerilor

Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) din România este cu 10 procente sub media UE (22,5% față de 32,7%). România are un procent ridicat de tineri care nu sunt nici în sistemul de învățământ, nici pe piața muncii (23,1% față 17,8% media UE în 2014). La polul opus, ţările occidentale și nordice au un nivel al acestui indicator sub 10%, potrivit documentului citat.

Venitul anual disponibil „per capita” (pe cap de locuitor-n.red) plasează România pe ultimul loc în Europa, la o distanță greu de recuperat în următorii ani: 25,9% față de țările UE 15, dar și 61,1% față de țările UE 8.

„Politica antisărăcie are o eficiență scăzută în comparație cu celelalte țări europene. În timp ce țări foste socialiste, precum Ungaria și Slovenia, reușesc să reducă cu peste 11% sărăcia prin transferuri sociale, în România acest procent nu depășește 4%.”, raportul ICCV