x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Viceguvernatorul BNR Liviu Voinea: Preocupant este că, deşi creştem peste potenţial, deficitele nu scad, ci cresc

Viceguvernatorul BNR Liviu Voinea: Preocupant este că, deşi creştem peste potenţial, deficitele nu scad, ci cresc

29 Mar 2018   •   16:32
Viceguvernatorul BNR Liviu Voinea: Preocupant este că, deşi creştem peste potenţial, deficitele nu scad, ci cresc
Sursa foto: Foto: Lucian Alecu

România are creştere economică peste potenţial, dar este preocupant faptul că, în aceste condiţii, deficitul bugetar şi cel structural nu scad, ci cresc, a declarat, joi, viceguvernatorul BNR Liviu Voinea, la şedinţa organizată de Comisia economică, industrii şi servicii a Senatului. 

"Noi, în ultimul raport asupra stabilităţii financiare - publicăm de două ori pe an raportul - în ultimul raport ca şi în precedentele am avertizat asupra tensionării echilibrelor macroeconomice, ca un factor de risc. Dar avertizăm asupra acestui lucru din 2016, pentru că deficitul bugetar nu a crescut în 2017 dintr-o dată, a crescut în 2016 de la 0,8% în anul precedent la 2,4% şi apoi la 2,8% anul trecut. Ceea ce este preocupant în primul rând nu este faptul că avem o creştere economică peste potenţial. Cu siguranţă este peste potenţial la 7%, dar nici potenţialul nu este o mărime observabilă. Deci el, la rândul său, poate să mai crească. De exemplu nu avem ocuparea deplină a forţei de muncă, iar potenţialul se realizează la ocuparea deplină a forţei de muncă. Nu este neapărat îngrijorătoare nici structura creşterii în sine. Repet, nici nivelul nici structura. Până la urmă, cum vrem să ajungem din urmă economiile dezvoltate dacă nu creştem mai repede decât potenţialul? Condiţia este să creştem sănătos şi ceea ce este preocupant este că, deşi creştem peste potenţial, deficitele nu scad, ci cresc", a spus Liviu Voinea. 

El a subliniat că totuşi România nu se află într-o situaţie asemănătoare celei din 2008. Astfel, faţă ce aceea perioadă, PIB-ul real este cu 16% mai mare în 2017, iar cel potenţial cu 21%, exporturile aproape s-au dublat, iar datoria externă netă a scăzut de la 27% din PIB la 20%. 

De asemenea, faţă de 2008, stocul de fonduri structurale a urcat de la 4 miliarde de euro la 45 de miliarde de euro. Prima de risc a scăzut de trei ori faţă de acea perioadă. 

În plus România are acces pe pieţele externe, ceea ce nu se întâmpla la momentul 2008, astfel că riscul de refinanţare a scăzut, iar maturitatea medie a datoriei externe în valută a României a crescut de peste două ori. AGERPRES

×
Subiecte în articol: liviu voinea