x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Acţiunile UiPath continuă să scadă la bursa din New York

Acţiunile UiPath continuă să scadă la bursa din New York

02 Dec 2021   •   16:53
Acţiunile UiPath continuă să scadă la bursa din New York
Sursa foto: Rawpixel/Getty Images/iStockphoto

Acţiunile UiPath, cel mai mare startup IT românesc, listat la bursa din New York, au scăzut cu 8,95% la sfârşitul şedinţei de tranzacţionare de ieri, arată Yahoo Finance.

Spre comparaţie, indicii americani S&P 500, Dow Jones şi Nasdaq au scăzut ieri cu 1,2%, 1,3%, respectiv 1,8%.

Astfel, compania condusă de Daniel Dines înregistrează o scădere de 36,3% după listarea efectuată în aprilie pe Wall Street, cea mai puternică bursă la nivel mondial. Averea netă CEO-ului a ajuns la 4,9 miliarde de dolari, conform datelor Forbes, faţă de 8,3 miliarde de dolari la scurt timp după oferta publică iniţială (IPO) din New York.

Recent, Daniel Dines a vândut 46.000 de acţiuni PATH în valoare de 2,6 milioane de dolari. Preţurile la care au fost tranzacţionate s-au situat între 56 şi 56,4 dolari.

După expirarea perioadei de lockup de la listare, cea în care insiderii aveau interdicţie de a vinde acţiuni, alţi doi executivi ai UiPath au tranzacţionat din pachete: Neergaard Thomas Hansen (chief revenue officer) şi Ashim Gupta (chief financial officer). Valoarea tranzacţiilor a depăşit 11 milioane de dolari.

UiPath ajungea, înaintea şedinţei de tranzacţionare de astăzi, la o capitalizare de 22,56 de miliarde de dolari.

Pe 8 decembrie, compania este aşteptată să îşi raporteze rezultatele financiare din T3/2021.

 

×
Subiecte în articol: Uipath