x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Bursa de la Bucureşti închide pe verde şedinţa de marţi; tranzacţii de peste 37 milioane de lei

Bursa de la Bucureşti închide pe verde şedinţa de marţi; tranzacţii de peste 37 milioane de lei

18 Iun 2019   •   22:00
Bursa de la Bucureşti închide pe verde şedinţa de marţi; tranzacţii de peste 37 milioane de lei

Bursa de la Bucureşti a închis în creştere şedinţa de marţi, iar valoarea tranzacţiilor a ajuns la 37,34 milioane de lei (7,9 milioane de euro).

Indicele principat BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 acţiuni cu excepţia SIF-urilor, a înregistrat o apreciere de 0,25%, la 8.525,82 puncte, în timp ce BET-TR, cel care include şi dividendele acordate de companiile din BET, a urcat cu 0,24%. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a închis pe plus cu 0,26%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o creştere cu 0,26%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a apreciat cu 0,53%. 

Indicele SIF-urilor, BET-FI, este singurul care a pierdut 0,15% din valoare, în timp ce BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a închis pe verde cu 0,53%.

Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Electrica au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 9,91 milioane de lei, urmate de titlurile Băncii Transilvania (8,4 milioane de lei) şi Fondul Proprietatea (3,96 milioane de lei). 

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Şantierului Naval Orşova, care s-au apreciat cu 4,58%, Purcari Wineries Public Company Limited (+4,35%) şi Teraplast (+4,2%). 

Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de acţiunile Electroaparataj, care au pierdut 15% din valoare, STK Emergent (-8,97%) şi Socep (-2,78%).

AGERPRES

×
Subiecte în articol: bursa de la bucuresti crestere