x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Comisioanele pentru plata cu cardul ar putea fi limitate

Comisioanele pentru plata cu cardul ar putea fi limitate

04 Apr 2014   •   21:43
Comisioanele pentru plata cu cardul ar putea fi limitate

Comisioanele pe care băncile le cer de la comercianţi pentru a procesa plăţile cumpărătorilor ar putea fi limitate, conform noilor reguli votate joi de Parlamentul European. Măsuri pentru a asigura şi mai mult plăţile online, pentru a reduce costurile şi a oferi mai multe opţiuni utilizatorilor au fost adoptate într-un vot separat în aceeaşi zi.

Comisioanele la plata cu cardul îi costă pe comercianţii UE peste 10 miliarde de euro pe an, conform datelor Comisiei Europene. Aceste taxe nu sunt foarte clare pentru utilizatorii cardurilor, fiind şi diferite de la un stat membru la altul, întrucât nu sunt stabilite de lege, ci de autorităţile naţionale în domeniul competiţiei. Comercianţii sunt taxaţi pentru fiecare tranzacţie cu cardul, adăugând aceste costuri la preţurile bunurilor sau serviciilor pe care le vând.

Comisioanele: clare şi limitate

Comisioanele de serviciu sau de “interschimb” pe care le aplică băncile pentru a procesa tranzacţiile efectuate în scheme de tipul Visa şi MasterCard ar putea fi limitate la 0,3% din valoarea tranzacţiei pentru cardurile de credit şi 7 eurocenţi sau 0,2% din valoarea tranzacţiei (suma mai mică), pentru cardurile de debit.

Aceste limite s-ar putea aplica atât plăţilor interne, cât şi celor transfrontaliere în UE şi ar putea avea efect la un an după intrarea în vigoare a noilor reglementări. În timp, comisioanele mai mici s-ar putea tranduce în preţuri mai mici pentru utilizatorii de carduri.

Utilizatorii de astfel de servicii ar trebui să primească un set uniform de informaţii despre, de exemplu, toate comisioanele, termenele de execuţie, informaţiile de contact şi, acolo unde este cazul, ratele de schimb, care ar trebui exprimate clar.

Plăţile neautorizate ar putea fi rambursate în termen de 24 de ore de la notificare, iar clienţii ar putea fi obligaţi să suporte pierderi de până la 50 de euro în cazul utilizării ilegale a unor carduri sau echipamente de plată furate sau pierdute.

Costuri mai mici şi mai multe opţiuni pentru serviciile de plăţi
Un plătitor care utilizează un cont online ar putea avea dreptul să utilizeze programul sau echipamentele pentru plăţi puse la dispoziţie de o terţă parte autorizată, la alegerea sa, iar plăţile ar putea fi executate în numele său de către respectivul furnizor, fără taxe suplimentare pentru destinatarul plăţii.

Furnizorii de servicii de plăţi ar putea să fie obligaţi să facă publice, la cerere, costurile reale ale procesării plăţilor. Mai mult, limitele pentru comisioanele pentru serviciul de plăţi ar trebui incluse în viitoarele reguli UE privind plăţile cu cardul şi ar trebui să fie aplicate indiferent de echipamentul specific prin care se efectuează plata sau de modalitatea de execuţie.

Ce urmează
Parlamentul European a votat amendamentele sale la propunerea legislativă pentru a consolida ceea ce s-a facut până acum, pentru a transmite următorului Parlament. Astfel, noii deputaţi aleşi la 25 mai vor putea decide să nu înceapă de la zero, ci să continue munca depusă în cursul prezentei legislaturi. (D.I)


×