x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Costin Borc:Trebuie să construim un pol pentru producţia de avioane în jurul uzinelor pe care le avem la Bucureşti şi Craiova

Costin Borc:Trebuie să construim un pol pentru producţia de avioane în jurul uzinelor pe care le avem la Bucureşti şi Craiova

20 Iul 2016   •   13:50
Costin Borc:Trebuie să construim un pol pentru producţia de avioane în jurul uzinelor pe care le avem la Bucureşti şi Craiova

Construirea unui pol pentru producţia de avioane în jurul uzinelor pe care le avem la Craiova şi Bucureşti trebuie începută curând pentru viitorul industriei aeronautice din România, a declarat, miercuri, ministrul Economiei, Costin Borc la prezentarea rezultatelor programului JTI Clean Sky.

'Pentru mine acest eveniment este foarte important pentru că scoate în evidenţă două lucruri în care guvernul din care fac parte crede foarte mult: cercetare şi industrie. Cred în viitorul acestei companii (Romaero n.r.) şi în industria aeronautică din România. În urmă cu o lună, cu ocazia unei vizite la o uzină de elicoptere, am spus că aşa cum în prezent construim un pol pentru producţia de elicoptere la Braşov, cred că ar trebui să începem să punem la punct un pol pentru producţia de avioane în jurul uzinelor pe care le avem la Craiova şi Bucureşti. Unii spun că visez, dar cred că în jurul companiilor prezente în acest program putem reconstrui o industrie aviatică puternică în România", a spus Costin Borc.

Acesta a subliniat că recent au fost adoptate stimulente fiscale pentru cercetarea şi dezvoltarea aplicată în industrie, iar "asocierea industriei şi a cercetării are un viitor puternic în România".

"Al doilea lucru în care cred cu tărie este cercetarea şi dezvoltare şi în special în cercetarea şi dezvoltarea aplicată în industrie. Aşa cum ştiţi, Guvernul a adoptat recent stimulente fiscale pentru cercetarea şi dezvoltarea aplicată în industrie. Atunci când am auzit despre evenimentul de astăzi m-am gândit că acesta este un moment perfect pentru a sublinia importanţa industriei aeronautice pentru România şi importanţa cercetării şi dezvoltării pentru România. De asemenea, cred cu tărie în Romero şi cred în dezvoltarea activelor în industria aeronautică. Cred că asocierea industriei şi a cercetării are un viitor puternic în România. Ceea ce vedeţi astăzi este o dovadă în acest sens', a spus Costin Borc.

Principalii actori din domeniul industriei şi cercetării-dezvoltării aeronautice din România s-au reunit la recepţia subansamblelor finalizate la Romaero şi transferul acestora pe linia de asamblare finală la Airbus pentru cel mai semnificativ demonstrator pe plan mondial în aviaţie, utilizat pentru o nouă generaţie de aeronave de transport.

România este singura ţară din Europa Centrală şi de Est care participă ca membru asociat în Iniţiativa Tehnologică Clean Sky. Participarea României în Clean Sky reprezintă cea mai bună promovare pentru capabilităţile de cercetare şi dezvoltare tehnologică din România în domeniul aerospaţial existente la INCAS, Romaero şi la nivelul industriei orizontale.

Demonstratorul BLADE (bazat pe o aeronavă Airbus A-340 puternic modificată) testează noile tehnologii din cadrul Clean Sky, în principal tehnologia de curgere laminară. Obiectivul global îl reprezintă reducerea emisiilor de noxe şi zgomot cu 50%, scăderea rezistenţei la înaintare, scăderea costurilor de operare şi creşterea globală a eficienţei noilor aeronave cu peste 10% faţă de referinţă actuală.

'Noua aerononavă, demonstratorul BLADE, va fi testată în acest an. Nu pot avansa încă o dată pentru că în prezent se strâng componentele în Franţa. În faza aceasta experimentală toate componentele noi de pe BLADE se vor urmări, se vor monitoriza foarte atent pentru a se vedea efectele noului concept de formă şi de structură. Vom urmări curgerea laminară a aerului pe porţiunile de aripă. Ne aşteptăm ca datorită curgerii laminare mai bune vom putea face economii însemnate de combustibil cu efect asupra mediului, cu efect asupra costurilor de operare', a spus Vasile Boicu, director general adjunct Romaero.

Acesta a precizat că echipa de specialişti de la Romaero s-a confruntat în acest proiect cu tehnologii noi, cu condiţii de lucru foarte riguroase de execuţie, ' ceva nou faţă de existenţa noastră anterioară'.

Succesul echipei româneşti în participarea în CleanSky este confirmat şi de încheierea Memorandumului între UE - JTI Clean Sky şi ANCSI - România cu privire la utilizarea instrumentelor de finanţare de tip ESIF pentru activităţi în sinergie cu H2020. Romania este a doua ţară din UE care a semnat în 2015 acest tip de acord şi a lansat, începând cu luna iulie 2016, în cadrul POX Axa 1 primul apel dedicat în acest domeniu.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: Costin Borc bucuresti craiova avioane