x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Cum putem scoate profit din suprafetele mici de teren. Trei soluții inteligente

Cum putem scoate profit din suprafetele mici de teren. Trei soluții inteligente

04 Apr 2017   •   17:34
Cum putem scoate profit din suprafetele mici de teren. Trei soluții inteligente

Romania are cele mai faramitate terenuri din Europa, iar oamenii de afaceri gasesc cu greu mai multe hectare de teren in acelasi loc. Tocmai de aceea, ei s-au orientat catre plantatii pe suprafete mici de teren din care au reusit sa faca un profit „sanatos". Noi va dam cateva idei de plantatii din care puteti face profit chiar daca acestea sunt pe suprafete mici de teren.

O plantatie de pepeni poate deveni cu succes o afacere de familie pentru fermierii care muncesc cu spor vara, ca sa-si poata face car iarna. Este nevoie de o investitie initiala medie, munca multa si vreme buna ca sa faci profit dintr-o cultura de lubenita.

Petru trei hectare de teren cu pepeni este nevoie de o investitie initiala de de aproximativ 9.000 de euro. La un hectar de teren, productia medie estimata este de 40 de tone de pepeni. Calculat la un pret mediu de 0,5 - 0,6 lei pe kg de pepene (in conditiile in care la inceputul verii un kg ar putea costa 1 leu, iar spre finalul verii ajunge la 0,3 lei), un fermier obtine 10.000 - 20.000 de lei adica 2.200 - 4.500 de euro.

Livada de meri si peri de pe o parcela de teren de patru hectare poate genera un profit brut de.....................

Citește mai departe AICI

 

×