x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Disney preia o mare parte din activele Fox

Disney preia o mare parte din activele Fox

14 Dec 2017   •   15:27
Disney preia o mare parte din activele Fox

Grupul Walt Disney Co a ajuns la un acord privind preluarea activelor din domeniul filmului, televiziunii precum şi operaţiunile internaţionale ale grupului Twenty-First Century Fox Inc, controlat de familia Murdoch, pentru 52,4 miliarde de dolari în acţiuni.

 

Printre activele Fox care vor fi vândute către Disney se numără studiourile de film Twentieth Century Fox precum şi reţele de cablu. De asemenea, Disney va prelua de la 21st Century Fox şi datorii în valoare de 13,7 miliarde de dolari.

Directorul general de la Disney, Bob Iger, 66 de ani, a decis să îşi prelungească mandatul până la finele lui 2021, pentru a superviza integrarea operaţiunilor Fox. Iger şi-a amânat deja de trei ori retragerea de la conducerea grupului Disney iar în luna martie a acestui an se declara hotărât să părăsească compania în luna iulie 2019.

21st Century Fox, grup care operează un important studio de film de la Hollywood precum şi mai multe canale de televiziune prin cablu, s-a despărţit în 2013 de News Corp., care regrupează ziarele şi alte publicaţii deţinute de Rupert Murdoch. AGERPRES.

×
Subiecte în articol: Walt Disney century fox familia murdoch