x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Portul Constanţa a proiectat pentru acest an investiţii de 404 milioane de euro în infrastructură

Portul Constanţa a proiectat pentru acest an investiţii de 404 milioane de euro în infrastructură

12 Iun 2017   •   18:11
Portul Constanţa a proiectat pentru acest an investiţii de 404 milioane de euro în infrastructură
Sursa foto: Acaro/commons.wikimedia.org

Directorul general al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa, Nicolae Dan Tivilichi, a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, că anul acesta sunt planificate, în diferite faze de implementare, investiţii publice totalizând 404 milioane de euro, în infrastructura şi suprastructura portuară. 

Potrivit directorului general al CNAPM, cea mai mare valoare investiţională va fi dirijată către Proiectul de dezvoltare a Molului III, în valoare de 300.000.000 de euro, care se află în faza lansării studiului de fezabilitate. 'Vrem să începem amenajarea Molului III, al portului, şi strategia agreată este aceea de a dezvolta capacităţi de operare portuară pentru nave de tip ferry, Ro-La şi Ro-Ro, mai ales că Ministerul Transporturilor a agreat ideea ca CFR Marfă să investească în achiziţionarea de noi capacităţi de transport ferry-boat. Pentru Molul III CNAPM poate să investească, din fonduri europene, până la 145 milioane de euro şi astfel vom crea oportunităţi pentru dezvoltarea liniei comerciale cu Poti şi Batumi' - a declarat Dan Tivilichi. 

Potrivit directorului Tivilichi, 104.000 euro vor fi alocaţi proiectelor de reabilitare a reţelelor electrice şi modernizare a reţelelor de apă şi canalizare, care se află în diferite stadii de realizare, acesta anunţând totodată că în cursul acestei luni, după mulţi ani de zile în Portul Constanţa va fi realizat şi dragajul de întreţinere pentru aducerea la cotele de proiect a adâncimilor din dane şi de pe şenalurile navigabile, proiect în valoare de peste 10.939.635 euro, ce are termen de realizare de 12 luni. 

Directorul general al CNAPM Constanţa a ţinut să menţioneze şi relansarea investiţiilor private ale operatorilor portuari care, de la începutul anului au lansat în execuţie proiecte totalizând 120 milioane de euro, pentru realizarea a unor capacităţi noi de operare a navelor comerciale şi pentru atragerea de noi fluxuri de marfă. 

'La ora actuală, investiţiile private în Portul Constanţa sunt de circa 120 de milioane de euro, dar aşteptăm ca până la sfârşitul anului cifra să treacă de 180 de milioane de euro. E un alt lucru care mi se pare cel mai important pentru Portul Constanţa. Atât timp cât un investitor privat va investi, cu siguranţă va dori să-şi amortizeze această investiţie, iar acest lucru se traduce prin marfă care urmează să tranziteze Portul Constanţa, altfel ei neavând altă posibilitate de a-şi recupera investiţia', a declarat directorul general al CNAPM Constanţa. 

În altă ordine de idei, Nicolae Dan Tivilichi a afirmat că relansarea investiţiilor în Portul Constanţa la valori nemaiîntâlnite până acum se datorează relaţiei de încredere statuată între operatorii portuari şi administraţia portului şi a climatului de colaborare. 

'Tot ceea ce se întâmplă acum este rodul unui nou climat de colaborare între administraţie, operatori, comunitate locală, judeţeană, minister. Acest lucru a permis dezvoltarea acestor probleme şi interpretarea corectă a legislaţiei existente. Creşterea investiţiilor este urmare a acestor lucruri. Atât timp cât un privat va avea siguranţa investiţiei pe care o face, el o va face pentru că este interesul său să se dezvolte. Atât timp cât administraţia va întreţine ceea ce are şi va dezvolta ceea ce are, cu siguranţă vor apărea şi alţi operatori şi alte investiţii', a spus Nicolae Dan Tivilichi.

Sursa: www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: port constanta infrastructura Investitii