x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Widex şi Sivantos creaza un gigant in domeniul protezelor auditive

Widex şi Sivantos creaza un gigant in domeniul protezelor auditive

17 Mai 2018   •   07:16
Widex şi Sivantos creaza un gigant in domeniul protezelor auditive

Producătorii de proteze auditive Widex şi Sivantos au anunţat un proiect de fuziune în valoare de şapte miliarde de euro care va da naştere celui de-al treilea producător mondial, dupa Sonova şi William Demant. Companiile din domeniu profită de o cerere crescută în contextul îmbătrânirii populaţiei, dar unele se confruntă cu dificultăţi în adaptarea la era digitală şi la solicitările mai speciale ale generaţiilor mai conectate.

 

Entitatea rezultată în urma fuziunii firmei germane Sivantos, fosta Siemens Audiology, şi a celei daneze Widex va realiza o cifră de afaceri de 1,6 miliarde euro şi va avea 10.000 de persoane, dintre care 800 în cercetare&dezvoltare.

"Inovaţia este una din cele mai importante domenii de creştere iar acest lucru accelerează pentru că avem un nou grup de consumatori care au o stare de spirit complet diferită", a declarat directorul general de la Sivantos, Ignacio Martinez. Potrivit acestuia, în urma fuziunii dintre Widex şi Sivantos, compania va putea investi mai mult în cercetare şi dezvoltare (R&D) în domenii precum bluetooth şi senzori.

Fondul suedez EQT alături de familiile Topholm şi Westermann, care în prezent deţin Widex, vor fi cei mai mari acţionari la noul grup combinat, al cărui nume nu a fost deocamdată decis. EQT a cumpărat Sivantos, denumită anterior Siemens Audiology, de la conglomeratul industrial german Siemens în 2015 pentru mai mult de două miliarde de euro.

Widex şi Sivantos au informat că obiectivul lor este să devină un actor de prim rang pe piaţa mondială, alături de grupul elveţian Sonova şi companiile daneze William Demant şi GN Store Nord. AGERPRES

×